Mijlocaşul Luciano Vietto, în vârstă de 22 de ani, va fi împrumutat de Atletico Madrid la FC Sevilla, chiar dacă de serviciile fotbalistului argentinian a fost interesată şi campioana Spaniei, FC Barcelona.
Potrivit Marca, Luciano Vietto va juca, în sezonul 2016-2017, la FC Sevilla, sub formă de împrumut de la Atletico Madrid. La finalul stagiunii însă, câştigătoarea ultimelor trei ediţii din Europa League va putea să îşi asigure definitiv serviciile argentinianului, pentru 20 de milioane de euro. Până atunci, FC Sevilla va plăti 3 milioane de euro pentru împrumutul jucătorului.
În sezonul trecut, Luciano Vietto a reuşit 3 goluri şi 5 pase decisive în 28 de meciuri disputate în toate competiţiile pentru Atletico Madrid. La nivel internaţional, Vietto a jucat la selecţionatele de tineret ale Argentinei, dar nu şi-a făcut încă debutul la prima reprezentativă.