Macovei a copiat dosarele SIPA, pe care le va folosi pentru a şantaja

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Macovei a copiat dosarele SIPA, pe care le va folosi pentru a şantaja

- susţine Cozmin Guşă
Politică 18 Iulie 2007 / 00:00 1104 accesări

Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, a declarat ieri că Monica Macovei, pe vremea cînd a fost ministru al Justiţiei, a copiat arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) şi că intenţionează să folosească informaţiile compromiţătoare din arhivă în avantajul PD. Scotocirea arhivei ar fi fost făcută, după cum susţine Guşă, de "oamenii de încredere" ai fostului ministru, începînd cu ianuarie 2005, adică mai devreme cu un an de la emiterea ordinului prin care a fost desemnată o comisie de inventariere a documentelor din arhiva SIPA. Guşă arată că „este vorba despre dosare ale unor persoane care sînt uşor acroşabile pentru dînsa sau pentru partidul din care face parte. Şi PD-ul are foarte mulţi primari penali. De la cel de Mureş, la cei de Vîlcea, Arad, Oradea şi Alba Iulia. Petru Filip va candida pentru PE şi o să aflăm lucruri interesante despre el în momentul în care îşi va lansa candidatura”. În perioada mandatului său, Monica Macovei a fost acuzată că a ascuns adevărata situaţie din SIPA sau DGPA (Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie), care ar fi desfăşurat activităţi de poliţie politică asupra magistraţilor. După ce Comisia Europeană a criticat menţinerea în funcţiune a instituţiei care ar fi desfăşurat filaje şi interceptări ilegale, Macovei a “desfiinţat” DGPA, redenumind-o Direcţia pentru prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar. În perioada mandatului de ministru, Macovei a desemnat o comisie care să cerceteze arhiva SIPA, despre care presa a scris că ar conţine date compromiţătoare despre judecători, procurori şi avocaţi. Rezultatul acestor investigaţii nu a fost făcut niciodată public, însă din datele publicate în presă, foşti ofiţeri ai Securităţii trecuţi în SIPA ar fi urmărit şi obţinut informaţii în mod ilegal despre magistraţi. Scandalul arhivei SIPA este de natură să dinamiteze justiţia. Noul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a dispus imediat declanşarea unui control în legătură cu arhiva fostului serviciu secret al Ministerului Justiţiei, controversatul SIPA şi a atras atenţia că în cazul în care "vom depista fapte de natură penală, atunci vom sesiza parchetul competent şi vom lua toate măsurile administrative necesare".



12