Militarii americani, în vizită la Prefectura Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Militarii americani, în vizită la Prefectura Constanța
Administrație 14 Iulie 2017 / 14:11 1130 accesări 1 comentariu

O delegaţie militară mixtă româno-americană, formată din specialiști în Afaceri Civile SUA (US Civil Affairs) și specialiști în cooperare civili - militari (CIMIC) de la Batalionul 1 CIMIC al Statului Major al Forțelor Terestre, a fost primită, vineri, de prefectul județului Constanța, Ioan Albu, alături de subprefecții Mustafa Levent Accoium și Dumitru Jeacă. În cadrul întrevederii, prefectul Ioan Albu a făcut o scurtă prezentare a județului și a principalelor proiecte și obiective aflate în curs de dezvoltare, ținând cont de poziția strategică reprezentată de ieșirea la Marea Neagră. La rândul lor, oaspeții americani au declarat că se află pentru prima oară în Constanța și și-au exprimat disponibilitatea în derularea unor proiecte pe plan local. Vizita delegației a avut un caracter de informare - documentare și drept scop promovarea parteneriatului româno-american. Activitatea de vineri s-a desfășurat în cadrul exercițiului multinațional Saber Guardian 2017 (SG17). Acesta este planificat de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA din Europa (USEUCOM) și condus de Forțele Armate ale SUA din Europa (USAREUR). Exercițiul se desfășoară în perioada 8 - 22 iulie, fiind organizat anual începând din 2013 până în prezent, prin rotație, pe teritoriile naționale ale Bulgariei, României și Ungariei.

1 comentariu

Conştiinţa vie. 21:11:18 / 14 Iulie 2017
stefan.iancu66@yahoo.com

ROMÂNIA TREBUIE SĂ INTERZICĂ PARTIDELE CONSTITUITE PE CRITERII ETNICE (gen U.D.M.R.). ASTFEL DE PARTIDE SUNT O RUŞINE PENTRU DEMOCRAŢIE!

Adaugă comentariul tău

NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1551 secunde