Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm atacul din Munchen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm atacul din Munchen

Externe 23 Iulie 2016 / 02:43 483 accesări

Ministerul Afacerilor Externe condamnă "în termenii cei mai fermi" atacul armat care a avut loc vineri seara în Munchen, soldat cu pierderi de vieți omenești şi numeroşi răniţi, şi transmite condoleanţe familiilor victimelor.

"MAE transmite condoleanţe familiilor victimelor acestui act de o violenţă extremă şi exprimă întreaga solidaritate cu poporul german. Ministerul Afacerilor Externe reiterează condamnarea tuturor actelor de acest tip și respinge cu tărie violențele, indiferent de rațiune și formă de manifestare, îndeosebi pe cele care pun în pericol viețile oamenilor", se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

MAE, prin Consulatului General din Munchen, întreprinde în regim de urgenţă demersurile pe lângă autorităţile locale, pentru obţinerea informaţiilor suplimentare cu privire la circumstanțele producerii atacului şi cetăţenia victimelor.

Potrivit ultimului bilanţ, cel puţin opt persoane au fost ucise, iar numeroase altele au fost rănite în atentatul comis vineri după-amiază într-un centru comercial din Munchen, a transmis Poliţia germană, conform site-ului agenţiei DTS.

Poliţia din Munchen a anunţat că "trei atacatori" sunt căutaţi în continuare în urma atentatului, părând să infirme informaţiile de presă privind sinuciderea unuia dintre ei.



12