Ministrul locuințelor din SUA a comparat imigranții cu sclavii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul locuințelor din SUA a comparat imigranții cu sclavii

Externe 07 Martie 2017 / 07:49 589 accesări
Ben Carson, ministrul locuințelor din administrația Donald Trump

Ben Carson, ministrul locuințelor din administrația Donald Trump

Ben Carson, ministrul locuințelor din administrația Donald Trump, el însuși om de culoare, a declanșat polemici luni, afirmând că sclavii erau imigranți care avuseseră de asemenea "un vis" american, relatează France Presse. "Aceasta este America: un pământ al visurilor și al oportunităților", a declarat ministrul într-un discurs în fața funcționarilor din ministerul său, în ziua adoptării de către administrația Trump a unui nou decret privind imigrația. "Au existat alți imigranți care au venit aici în calele navelor comercianților de sclavi, care au muncit mai mult timp, mai dur și pentru mai puțin", a adăugat el. "Dar ei aveau de asemenea visul că într-o zi fiii lor, fiicele lor, nepoții lor, nepoatele lor, strănepoții lor, strănepoatele lor să poată găsi bogăția și fericirea pe acest pământ", a conchis ministrul. "Imigranți???", s-a întrebat șocată pe Twitter marea organizație pentru apărarea drepturilor negrilor NAACP. Aceste remarci sunt "tragice, șocante și inacceptabile", a estimat la rândul său Anne Frank Center USA, care întreține amintirea tinerei evreice moarte într-un lagăr nazist. "Nu, dle Carson, sclavii nu au emigrat în America, ei au fost aduși aici în mod violent, împotriva voinței lor și au trăit aici privați de libertate", a continuat Centrul. Ben Carson, fost chirurg și rival învins de Donald Trump în alegerile primare ale Partidului Republican, nu este la prima sa declarație care stârnește polemici. În 2013, el afirmase că reforma sistemului de sănătate Obamacare era "cel mai rău lucru care s-a petrecut în această țară de la sclavie". "Și este, într-un anumit fel sclavie, pentru că ne aservește pe toți statului", adăugase el.

Taguri articol


12