Minus 2,2 grade Celsius, o nouă minimă a toamnei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Minus 2,2 grade Celsius, o nouă minimă a toamnei

Vremea 24 Septembrie 2016 / 10:47 663 accesări

Mercurul termometrelor a coborât sâmbătă dimineață, la Miercurea Ciuc, până la minus 2,2 grade Celsius, ceea ce reprezintă o nouă minimă a acestei toamne.

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteo Târgu Mureș, Gyorfy Zoltan, a declarat pentru Agerpres că este pentru a doua zi consecutiv când la Miercurea Ciuc se înregistrează temperaturi negative, după ce vineri dimineață s-au consemnat minus 0,9 grade Celsius.

Valoarea de minus 2,2 grade Celsius este cea mai scăzută înregistrată în această toamnă în zonele locuite din județele Harghita, Covasna și Mureș.

Și la Joseni, mercurul termometrelor a coborât până la minus 1,1 grade Celsius, în vreme ce la Toplița au fost 0,2 grade.

Potrivit sursei citate, în zonă a intrat o masă de aer rece, iar temperaturile vor continua să fie scăzute și în zilele următoare. De asemenea, sunt așteptate precipitații, preponderent sub formă de ploaie, iar la altitudini mari este posibil să se înregistreze precipitații mixte.

Minima absolută a lunii septembrie în județul Harghita a fost de minus 10 grade Celsius și s-a înregistrat la Miercurea Ciuc, în data de 29 septembrie 1977.



12