Mircea Băsescu, eliberat condiționat. Decizia este definitivă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mircea Băsescu, eliberat condiționat. Decizia este definitivă

Justiție 11 Septembrie 2017 / 10:10 2395 accesări

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, va fi eliberat condiționat, au decis, luni, magistrații Tribunalului Constanţa.

Decizia este definitivă.

Tribunalul Constanţa a decis luni, 11 septembrie 2017, că Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi aflat la Penitenciarul Poarta Albă, va putea fi eliberat condiţionat. Tribunalul Constanţa a judecat în 4 septembrie contestaţia depusă de procurorii anticorupţie la decizia Judecătoriei Medgidia din 19 iulie prin care Mircea Băsescu poate fi liberat condiţionat. În cadrul procesului, reprezentantul DNA a afirmat că Mircea Băsescu trebuie să rămână în continuare încarcerat deoarece perioada petrecută în detenţie este considerată insuficientă pentru reeducarea sa, precizând că el nu a dat dovezi temeinice de îndreptare. Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a susţinut că acesta îndeplineşte toate criteriile de eliberare condiţionată, spunând că poate fi redat societăţii deoarece nu prezintă niciun risc. La rândul său, Mircea Băsescu a spus în faţa instanţei că are probleme de sănătate, că este nevoit să îşi cumpere medicamentele de care are nevoie şi că alţi condamnaţi cu pedepse mai mari ca a sa au fost puşi deja în libertate, admiţându-li-se cererea de eliberare condiţionată. El a mai spus că nu va fi tentat să săvârşească alte fapte de corupţie după ieşirea din închisoare.

Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea timp de o săptămână, iar luni a fost dată sentinţa în acest dosar, hotărârea urmând să fie definitivă. Mircea Băsescu va putea părăsi penitenciarul în câteva ore de la decizia instanţei, după finalizarea formalităţilor. Mircea Băsescu a avut până în prezent trei cereri de eliberare condiţionată, prima fiind depusă în toamna anului trecut.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat, astfel, decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016.

În acelaşi dosar, Marian Căpăţână a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă. Căpăţână a fost liberat condiţionat la sfârşitul lunii iunie, printr-o decizie a Tribunalului Mehedinţi, după ce, anterior, Judecătoria Drobeta Turnu Severin luase o decizie similară. Mircea Băsescu a executat pedeapsa la Penitenciarul Poarta Albă.



12