„Mrini”, tot mai aproape de pacienţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa Moş Nicolae a poposit la spitalul privat

„Mrini”, tot mai aproape de pacienţi

Sănătate 09 Decembrie 2013 / 00:00 3663 accesări

Pentru pacientul aflat pe patul de spital, dar şi pentru cel tratat în ambulator, pe lângă tratamentul de calitate administrat este esenţială, în “drumul” spre vindecare, spre alinarea suferinţei, şi atitudinea personalului medical, fie că vorbim despre infirmier, asistent medical sau medic. Dacă, în unităţile sanitare de stat, trebuie să recunoaştem că personalul medical încă mai are de lucrat la acest capitol, în clinicile private putem spune că bolnavului i se ia durerea şi cu “vorba bună”. Trebuie, însă, menţionat că, în privat, oamenii lucrează fără presiune, dar şi cu satisfacţia financiară. Reprezentanţii multor unităţi sanitare private din România încearcă, prin diverse acţiuni, să se apropie cât mai mult de pacienţi şi chiar şi de foşti pacienţi.

La Constanţa, un exemplu de urmat este cel al Spitalului Privat de Oftalmologie “Mrini”, situat în cartierul Tomis III (strada Adamclisi, nr. 1C). Conducerea unităţii sanitare s-a gândit să le facă o surpriză micilor pacienţi care au beneficiat de serviciile spitalului, invitându-i în jurul bradului împodobit amplasat în noul spaţiu destinat lor. Chiar dacă Moş Nicolae le-a oferit deja celor mici darurile dorite, el a poposit şi la “Mrini”. “Ne-am gândit să le facem o surpriză, să le oferim mici cadouri. Sunt foşti pacienţi care au beneficiat de serviciile noastre de recuperare”, a declarat managerul general, dr. Fildis Mrini. Înainte ca spitalul să se extindă, spaţiul medical destinat copiilor era mai mic, astfel că echipa managerială a făcut totul pentru ca acesta să fie aşa cum trebuie. „Ne-a ajutat Dumnezeu şi am terminat, acum este mult mai spaţios totul. Sperăm să nu aveţi nevoie de noi, dar, dacă va fi cazul, oferim, acum, tot confortul. Am încercat să facem ceva în plus pentru copii”, le-a spus managerul părinţilor care au venit la „Mrini” cu cei mici. „Am rămas plăcut surprinşi de iniţiativa lor. Le mulţumim că nu ne-au uitat. Noi, din fericire, nu mai avem nevoie, cel puţin deocamdată, de doctor”, a spus un părinte. Un altul şi-a arătat intenţia de a dona unităţii, pentru copiii care provin din familii sărace, ochelarii care nu-i mai sunt de folos celui mic. „Trebuie să-i schimbăm, aşa că vrem să-i dăm altui copil pe cei pe care noi nu-i mai putem folosi”, a spus părintele. Iniţiativa sa a fost luată deja în calcul de conducerea „Mrini”.

DEZVOLTARE PENTRU PACIENŢI Proiectele „Mrini” nu se opresc aici. Dr. Fildis Mrini a declarat că echipa managerială va face totul pentru ca exigenţele pacienţilor să fie „atinse” cât mai repede, indiferent cât de mari sunt ele. Cât priveşte experienţa profesională a personalului medical, managerul - care a fost promotorul medicinei oftalmologice în Constanţa, prin proiectul său - a precizat că medicii sunt într-o continuă perfecţionare, iar pacienţii trebuie să ştie că există o permanentă colaborare cu profesori-doctori cu renume din ţară, dar nu numai, aşa cum se procedează în multe unităţi sanitare din întreaga lume. Există şi un centru de telemedicină cu Academia de oftalmologie din SUA. „Vrem ca, la Constanţa, să existe un centru medical de oftalmologie puternic, ne dorim să fim, încet-încet, un oraş medical. Pacienţii nu trebuie să mai bată drumurile la clinici din ţară”, a mai spus ea. La rândul său, dr. Hicham Mrini, medic specialist oftalmolog, şi-a arătat intenţia de a derula, în continuare, proiectele sociale, fiind deschis şi propunerilor pacienţilor. „Ştim că sunt bolnavi cu posibilităţi financiare reduse, care nu-şi permit unele tratamente, aşa că avem în plan să stabilim o zi în care să tratăm aceste cazuri, fie în mod gratuit, fie să practicăm preţuri promoţionale”, a spus dr. Hicham Mrini. De altfel, conducerea a ajutat şi până acum numeroşi pacienţi sărmani, fie cu tratamente, fie cu ochelari.



Ştiri recomandate

12