Noua lege a educației din Ucraina nemulțumește etnicii români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noua lege a educației din Ucraina nemulțumește etnicii români

Externe 07 Septembrie 2017 / 10:00 1012 accesări

Comunitatea etnicilor români din Ucraina și-a manifestat nemulțumirea față de noua lege a educației adoptată marți de Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral), deoarece aplicarea acesteia limitează studiul în limba maternă a minorităților, a relatat miercuri portalul BucPress din Cernăuți. Reprezentanți ai etnicilor românii din Ucraina au semnat un Apel către președintele ucrainean Petro Poroșenko, în care solicită respingerea prin veto a acestei legi, considerând-o una care ar putea genera noi conflicte, nemulțumiri sociale și instabilitate în țară, conform publicației citate. Prezent la sesiunea de marți a Radei Supreme, deputatul Grigore Timiș, etnic român, nu a participat la vot, retrăgând cartela de deputat din sistemul electronic și protestând astfel împotriva adoptării acestei legi. Grigore Timiș și parlamentari reprezentând alte minorități etnice din Ucraina au protestat și la Consiliul de Coordonare a parlamentului împotriva acestei legi, însă majoritatea, prin 255 de voturi, a ignorat opinia minorității.

Noua lege a educației introduce sistemul de 12 clase în Ucraina și extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educației. Legea respectivă prevede ca în licee și facultăți să se predea doar în ucraineană, iar educația în limbile minorităților să fie disponibilă doar în grădinițe și școli primare, clasele I-IV. Și guvernul ungar a protestat față de această lege prin vocea secretarului de stat ungar pentru comunitățile maghiare din afara țării, Janos Arpad Potapi, potrivit MTI.

MAE, ÎNGRIJORAT DE NOUA LEGE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI DIN UCRAINA

"Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu îngrijorare de forma adoptată la 5 septembrie de către Rada Supremă a Ucrainei a noii Legi a Învățământului, în special a articolului 7 al acesteia, care vizează învățământul în limbile minorităților naționale", arată MAE, într-un comunicat.



12