Nouă polițiști și șase vameși anchetați în dosarul corupției din port!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mită de la căpitanii navelor?

Nouă polițiști și șase vameși anchetați în dosarul corupției din port!

Eveniment 06 Octombrie 2016 / 16:41 3339 accesări

Una dintre descinderi a avut loc la sediul Grupului de Nave Constanța al Gărzii de Coastă

Una dintre descinderi a avut loc la sediul Grupului de Nave Constanța al Gărzii de Coastă

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța anchetează nouă polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, șase vameși, patru angajați ai Căpităniei Constanța și un funcționar din cadrul Cabinetului Medico-Sanitar de Frontieră Port Constanța, în dosarul în care se fac cercetări pentru presupuse mite luate de aceștia de la căpitanii unor nave. Unii dintre suspecți sunt acuzați că ar fi primit inclusiv țigări și sticle cu băutură. 20 de persoane sunt cercetate de procurori pentru fapte ce ar fi fost comise în perioada 2015-2016. Miercuri, oamenii legii au făcut 16 percheziții în cadrul investigației.

Nu mai puțin de 20 de persoane sunt cercetate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Constanța, în dosarul de corupție ce vizează ilegalități comise în Portul Constanța de angajați ai statului. Este vorba despre nouă polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, șase vameși și patru lucrători ai Căpităniei Zonale Constanța. Lista este completată de un funcționar din cadrul Cabinetului Medico-Sanitar de Frontieră Port Constanța - Ministerul Sănătății. Potrivit DNA, în perioada 2015-2016, suspecții cercetați au primit bunuri necuvenite de la căpitanii unor nave străine (șapte la număr, potrivit unor surse), care au acostat în Portul Constanța, "în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu", așa cum se arată într-un comunicat remis de DNA cotidianului "Telegraf". "Îndatoririle de serviciu constau în efectuarea de controale la bordul navelor", se precizează în documentul citat.

MITĂ DE LA CĂPITANII NAVELOR

Ar fi vorba, spun surse apropiate anchetei, despre bani, sticle de băutură sau țigări primite cu titlu de mită de cei vizați de ancheta DNA. "Bunurile accizabile au fost introduse în țară de către funcționarii respectivi prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, respectiv în momentul coborârii de la bordul navelor controlate, în condițiile nedeclarării acestora la Biroul Vamal din Portul Constanța", se mai explică în comunicatul DNA. De asemenea, anchetatorii spun că unii dintre suspecți, prezenți la bordul navelor în timpul "tranzacțiilor" cu pricina, au asistat la actele de corupție, dar nu au anunțat organele de urmărire penală cu privire la ceea ce au văzut.

DESCINDERI ÎN PORTUL CONSTANȚA

În dosarul instrumentat de DNA au fost efectuate miercuri dimineață 16 percheziții, inclusiv la sediul Grupului de Nave Constanța al Gărzii de Coastă, Căpitănia Constanța, dar și la Biroul Vamal Constanța. Descinderile au fost realizate de mascații Brigăzii Mobile de Jandarmi, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) și de procurorii DNA. Anchetatorii au ridicat documente și înscrisuri din sediile instituțiilor "vizitate" și i-au audiat pe cei 20 de suspecți. Directorul Căpităniei Zonale Constanța, Alexandru Mezei, a declarat miercuri pentru „Telegraf“ că anchetatorii au ridicat de la sediul instituției mai multe documente. "Am fost chemat la biroul de la Siguranța Navigației, pentru că sunt conducătorul instituției. Au fost ridicate de către cei de la Direcția Națională Anticorupție dosarele din arhive ce conțineau informații referitoare la mai multe nave", a declarat pentru „Telegraf“ Alexandru Mezei.



12