O companie aeriană angajează stewardese. Unde au loc interviuri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O companie aeriană angajează stewardese. Unde au loc interviuri

Social 24 Octombrie 2016 / 09:25 688 accesări

Vești bune pentru doamnele și domnișoarele care își doresc să lucreze ca stewardese. Compania aeriană irlandeză RyanAir va face preselecții în octombrie la București și Cluj-Napoca, pentru ocuparea mai multor locuri de însoțitor de bord. Interviurile vor fi de tip Assessment Day (trebuie să îți completezi aplicația online pentru a primi o invitație la eveniment) și vor avea loc pe 25 octombrie la Cluj-Napoca și pe 27 octombrie la București. Condiţiile pentru candidate sunt numeroase. Pe lângă faptul că trebuie să se afle într-o formă fizică bună, tinerele aspirante la statutul de însoţitoare de zbor trebuie să fie pregătite în orice moment să facă faţă unor situaţii solicitante. Totodată, este necesară o personalitate prietenoasă şi deschisă către ceilalţi. Fetele trebuie să aibă înălţimea cuprinsă între 1,57 şi 1,88 metri, să vorbească fluent engleza şi să fie bune înotătoare. Candidatele care vor să aibă o şansă la angajare nu trebuie să iasă în evidenţă cu niciun tatuaj atunci când vor purta uniformă cu mânecă scurtă. De asemenea, aplicantele trebuie să deţină paşaport european valabil. Dacă doriți să aplicați, o puteți face accesând site-ul www.crewlink.ie.



12