O treime din cei 154 de migranți salvați de pe mare au cerut azil în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O treime din cei 154 de migranți salvați de pe mare au cerut azil în România

49 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională de către statul român
Eveniment 18 Septembrie 2017 / 13:40 1697 accesări
Peste 100 de persoane au fost luate în custodie publică sau tolerate până la punerea în aplicare a a măsurii îndepărtării de pe teritoriul României

Peste 100 de persoane au fost luate în custodie publică sau tolerate până la punerea în aplicare a a măsurii îndepărtării de pe teritoriul României

În cazul celor 154 de imigranți iranieni și irakieni aflați pe nava interceptată de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în Marea Neagră, în noaptea de marți, 12 septembrie, spre miercuri, 13 septembrie, Inspectoratului General pentru Imigrări transmite, printr-un comunicat, că "49 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională de către statul român, iar 102 urmează a fi îndepărtate de pe teritoriul României, fiind luate în cutodie publică sau tolerate. Persoanele fac parte din grupul de străini depistați la bordul unei ambarcațiuni pe Marea Neagră, în timp ce încercau să intre ilegal în România".

Astfel, 49 dintre aceștia au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională de către statul român, fiind cazați în centrele aflate în administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări, unde vor parcurge procedura de azil.

Totodată, în 102 cazuri s-a decis îndepărtarea sub escortă de pe teritoriul României, persoanele fiind luate în custodie publică sau tolerate până la punerea în aplicare a a măsurii. 61 dintre acestea au fost cazate în Centrele de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică, facilități cu regim închis, iar 41 de persoane vor fi asistate de organizațiile nonguvernamentale.

Alte trei persoane, declarându-se minori neînsoțiți, au fost cazate la o instituție cu atribuții în domeniul protecției copilului, urmând a se stabili cu exactitate vârsta acestora și regimul juridic al fiecăruia.

Taguri articol


12