O treime dintre britanicii născuţi în 2015 vor suferi de demenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O treime dintre britanicii născuţi în 2015 vor suferi de demenţă

Sănătate 23 Septembrie 2015 / 12:47 395 accesări

Un studiu comandat de organizația de caritate Alzheimer's Research arată că o treime dintre persoanele născute în Marea Britanie în anul 2015 vor suferi de demenţă. Studiul, realizat de Office of Health Economics, evidenţiază apariţia unei crize în domeniul sănătăţii, pe plan naţional, pe măsură ce populaţia din Marea Britanie îmbătrâneşte tot mai mult, au precizat reprezentanţii Alzheimer's Research, care au subliniat nevoia realizării unor eforturi globale pentru a dezvolta tratamente eficiente împotriva acestei maladii neurologice cu efecte devastatoare.

Demenţa afectează deja 850.000 de persoane în Marea Britanie şi peste 35,6 milioane de persoane pe plan mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Demenţa este cauzată de mai multe boli ale creierului, în special de maladia Alzheimer, generând o distrugere a celulelor cerebrale şi afectând memoria, gândirea, comportamentul şi capacitatea de realizare a activităţilor zilnice. În prezent nu există un tratament capabil să vindece maladia Alzheimer şi celelalte forme de demenţă. Deoarece vârsta este cel mai important factor de risc, numărul persoanelor care vor fi diagnosticate cu demenţă va creşte tot mai mult odată cu creşterea speranţei de viaţă în rândul populaţiei mondiale.

Mark Dallas, expert în ştiinţe neuronale şi profesor la Universitatea Reading din Marea Britanie, specialist în maladia Alzheimer, spune că, în plus faţă de evidenţierea problemelor majore generate de această boală, noul studiu a pus în lumină şi diferenţele uriaşe care există în privinţa programelor de cercetare şi fondurilor alocate acestora.



Ştiri recomandate

12