Prima expoziţie de fotografie subacvatică din Europa, la Vama Veche!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima expoziţie de fotografie subacvatică din Europa, la Vama Veche!

Cultură 22 August 2017 / 18:46 1026 accesări

Pe 24 august, de la ora 17.30, în piscina de la Vila Maris din Vama Veche se va vernisa, pentru prima dată în România şi chiar în Europa, expoziţia subacvatică de fotografie colectivă „VSLO Aquatic”, realizată cu sprijinul Aqua Carpatica. Cele 12 imagini prezentate cu acest prilej au fost realizate de o parte dintre lectorii care predau cursuri de fotografie la „Vama Sub Lumini de Oscar”, printre aceştia numărându-se: Vali Bărbulescu, Vlad Eftenie, Nicolae Coşniceru, Cătălin Săvulescu şi Cornel Lazia. Va fi pentru prima dată când publicul va putea vizita o expoziţie sub apă, folosind echipamente speciale de snorkeling şi scufundare, puse la dispoziţie gratuit de organizatori. Tema expoziţiei este una liberă, iar cei prezenţi se pot bucura de o inedită perspectivă a fotografiilor printate de Canon special pentru un asemenea vernisaj.

În ediția a 8-a a Festivalului „Vama Sub Lumini de Oscar” au loc cursuri de fotografie de stradă, instantanee cotidiene, 4x4 mud photography, fotografie conceptuală, fotografie de nud (doar pentru fotografii +18 ani), fotografie de produs, fotografie de teatru, portret de mireasă, fotografie de observare cu telefonul mobil sau cursuri de retușare a imaginilor în Photoshop. Lectorii care predau sau care fac prezentări sunt profesioniști în lumea imaginii și a fotografiei, nume recunoscute pe plan național și chiar pe plan internațional! De la Marian Sterea și Florin Ghioca la Nicolae Coșniceru sau Cristian Crisbășan, de la Michail Moscholios (Grecia), Olav Urdahl (Norvegia) la americanul Chris Suspect, lectorii de anul acesta se vor strădui ca pe parcursul workshopurilor şi seminariilor pe care le susțin să îi îndrume pe cei înscriși în așa fel încât să învețe bazele unora dintre cele mai sensibile, complicate sau impresionante stiluri fotografice. De asemenea, după fiecare curs vor avea loc întâlniri, proiecții și analize de portofoliu cu imaginile realizate la partea practică a workshopurilor. Și pentru că de câțiva ani VSLO nu înseamnă numai fotografie, și la această ediție se organizează cursuri gratuite de film, teatru, muzică, pictură și modelaj tradițional, cu lectori specializați care vor prezenta rezultatul muncii lor sub forma unor vernisaje, scurtmetraje sau momente de teatru.



12