Primăria Constanța a lansat o aplicație pentru sesizări! Și ce rezolvă asta?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primăria Constanța a lansat o aplicație pentru sesizări! Și ce rezolvă asta?

Administrație 13 Octombrie 2017 / 17:29 2028 accesări

Nu e un secret pentru nimeni că, în prezent, foarte mulți constănțeni sunt nemulțumiți de felul în care arată orașul și de activitatea administrației locale. Iar unii au încercat să sesizeze problemele, dar fie nu li s-a răspuns, fie modalitatea de semnalare a problemelor este greoaie. De acum, Primăria Constanța se jură că locuitorilor le va fi mult mai ușor să își spună păsul și, culmea, vor fi și ascultați. Vineri, 12 octombrie, a fost lansată o aplicație de smartphone cu ajutorul căreia constănțenii pot să își spună nemulțumirile referitoare la oraș. Se numește „Sesizări Constanța” și poate fi descărcată atât pe dispozitivele cu sistem de operare iOS, cât și pe cele cu sistem de operare Android. Cei care au o problemă de semnalat trebuie să se logheze cu datele contului de Facebook și pot semnala nemulțumiri legate de dotări urbane, drumuri publice, igiena publică, spații verzi, câini fără stăpân sau iluminat public. Locuitorii au la îndemână o hartă pe care pot indica locul în care se află problema ce nu le dă pace și vor putea trimite poze de la fața locului. În viitor, constănțenii vor avea posibilitatea de a se loga cu datele contului din aplicația Etax, în cazul în care există. Sesizările vor ajunge la direcțiile de specialitate ale Primăriei, care vor interveni rapid. În cazul în care sesizările vizează probleme ce trebuie rezolvate de alte intituții, autorități sau societăți de utilități publice, Primăria va redirecționa mesajele entităților abilitate să răspundă sesizărilor. Desigur, chiar dacă aplicația s-ar dovedi eficientă și îi ajută pe constănțeni să își spună ofurile mai ușor, nu garantează că Primăria va rezolva chiar toate problemele. Însuși primarul Decebal Făgădău le-a cerut constănțenilor să aibă răbdare, pentru că unele probleme nu pot fi rezolvate peste noapte. Credem și noi, din moment ce multe dintre ele nu au fost rezolvate nici într-un an și jumătate.



12