Primăria Constanța are aplicație de sesizări! Cu rezolvările stă mai prost

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O altă inutilitate

Primăria Constanța are aplicație de sesizări! Cu rezolvările stă mai prost

Administrație 15 Octombrie 2017 / 16:59 5719 accesări

Nu e un secret pentru nimeni că, în prezent, foarte mulți constănțeni sunt nemulțumiți de felul în care arată orașul și de activitatea administrației locale. Iar unii au încercat să sesizeze problemele, dar fie nu li s-a răspuns, fie modalitatea de semnalare a problemelor este greoaie. De acum, Primăria Constanța se jură că locuitorilor le va fi mult mai ușor să își spună păsul și, culmea, vor fi și ascultați. Asta pentru că a fost lansată o aplicație de smartphone cu ajutorul căreia constănțenii pot să își spună nemulțumirile referitoare la oraș. Cât de eficientă va fi - rămâne de văzut. Cert este că nici măcar această aplicație nu garantează că lucrurile se vor schimba în bine.

Poate că s-au mai schimbat lucrurile prin Constanța în ultimul an și jumătate, dar un lucru este sigur: îngrijorător de mulți constănțeni sunt nemulțumiți de activitatea autorităților locale în ansamblu. Iar procedura de sesizare a problemelor din oraș este destul de grea, mai ales de când actuala administrație locală a decis să închidă pagina de Facebook dedicată reclamațiilor.

SOLUȚIA TUTUROR PROBLEMELOR: APLICAȚIA ONLINE (SARCASM)

De acum, Primăria Constanța se jură că locuitorilor le va fi mult mai ușor să își spună păsul și, culmea, vor fi și ascultați. Vineri, 13 octombrie, a fost lansată o aplicație de smartphone cu ajutorul căreia constănțenii pot să își spună nemulțumirile referitoare la modul în care arată orașul sau la activitatea autorităților locale. Se numește „Sesizări Constanța” și poate fi descărcată atât pe dispozitivele cu sistem de operare iOS, cât și pe cele cu sistem de operare Android. Aplicația este disponibilă în Google Store și App Store (căutând după termenii: „sesizari constanta”). Cei care au o problemă de semnalat trebuie să se logheze cu datele profilului de Facebook și pot semnala nemulțumiri legate de dotări urbane, drumuri publice, igiena publică, spații verzi, câini fără stăpân sau iluminat public. Locuitorii au la îndemână o hartă pe care pot indica locul în care se află problema ce nu le dă pace și vor putea trimite poze de la fața locului. În viitor, constănțenii vor avea posibilitatea de a se loga cu datele contului SPIT Online (Etax), în cazul în care au așa ceva. Teoretic sesizările vor ajunge la direcțiile de specialitate ale Primăriei, care promit că vor interveni rapid pentru rezolvarea lor. În cazul în care sesizările vizează probleme ce trebuie rezolvate de alte instituții, autorități sau societăți de utilități publice, Primăria va redirecționa mesajele către entitățile abilitate să răspundă sesizărilor.

SESIZĂM! DAR SE REZOLVĂ CEVA?

Culmea, la scurt timp după lansarea aplicației, au apărut primele reacții ale constănțenilor, nu tocmai pozitive. În timp ce mulți spun că aplicația este de negăsit în magazinele online, alții consideră că acest lucru nu ajută cu nimic. „Credeți că o să citească cineva sesizările? Au mai avut pe Facebook o chestie care chiar funcționa. Au scos-o. Credeți că o să se facă ceva? Eu nu cred”, a spus un cititor „Telegraf”. Desigur, nici măcar reprezentanții administrației locale nu pot garanta că vor rezolva chiar toate problemele sesizate. Însuși primarul Decebal Făgădău le-a cerut constănțenilor să aibă răbdare, pentru că unele sesizări nu pot fi soluționate peste noapte. Nici nu ne miră. Dacă luăm în considerare ritmul în care se mișcă lucrurile în Constanța, am zice că cele mai stringente probleme nu vor fi rezolvate nici în patru ani.



12