Procurorii pun sechestru pe rafinăria Petromidia de la Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cutremur la Rompetrol!

Procurorii pun sechestru pe rafinăria Petromidia de la Năvodari

Justiție 09 Mai 2016 / 09:07 4583 accesări

Una dintre cele mai mari privatizări din istoria postdecembristă a României se află sub lupa procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care au pus luni un sechestru de 3 miliarde de lei pe acțiunile rafinăriei Petromidia Năvodari. Nume grele sunt implicate în maga-dosarul „Rompetrol 2". Vorbim despre miniștri și chiar despre un fost premier. Întâmplător sau nu, cutremurul se produce la puțin timp după debutul campaniei electorale.

Cutremur la Rompetrol, în urma unui nou mega-dosar care vizează modul în care s-a făcut privatizarea singurei rafinării a României de la Marea Neagră. Luni, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au pus un sechestru în valoare de trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia din Năvodari, pe acțiunile benzinăriilor Rompetrol şi pe conturile unor persoane fizice. Acțiunea de amploare a DIICOT vine ca un taifun iscat la un timp relativ scurt după ce chinezii de la China Energy Company Limited confirmau faptul că vor plăti 680 de milioane de dolari pentru preluarea a 51% din acțiunile KMG International, acționarul principal al Rompetrol Rafinare.

14 persoane sunt cercetate în dosarul „Rompetrol II", disjuns din cauza originală Rompetrol. Conform unor surse, pe lista suspecților se numără mai mulți miniștri, dar și fostul premier Victor Ponta. Întâmplător sau nu, dosarul vine ca o bombă detonată chiar la începtul campaniei electorale pentru alegerille locale. Acuzațiile ce planează asupra celor 14 persoane sunt extrem de grave. Aceștia sunt suspectați de săvârşirea infracţiunilor deconstituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, delapidare, complicitate la delapidare, evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani și manipularea pieţei de capital prin tranzacţii. Companiile KazMunayGaz International, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA și SC Rompetrol Rafinare SA au fost încadrate de procurori ca părți responsabile civilmente în dosarul „Rompetrol II". Se pare că oficialii kazahi de la KazMunayGaz au fost citați marți pentru audieri la sediul DIICOT.

PREJUDICIU

Anchetatorii vor să recupereze prejudiciul despre care spun că s-a produs în urma privatizării Petromidia. Astfel, aceștia au dispus „instituirea sechestrului asigurător pentru recuperarea pagubei cauzate prin infracțiuni în valoare de 1.724.168.825 de lei, 290.786.616 USD și 34.941.924 de euro asupra bunurilor mobile și imobile aparținând unui număr de patru suspecți, cât și asupra bunurilor mobile și imobile aparținând KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA și SC Rompetrol Rafinare SA", se arată în referatul DIICOT. De asemenea, a fost pus sechestru și asupra acțiunilor pe care cele trei mari companii le dețin la societăți comerciale de pe teritoriul României. Luni, imediat după impunerea sechestrului de 3 miliarde de lei, acțiunile Rompetrol au fost suspendate de la tranzacționare la Bursa de Valori București.

PRIVATIZARE DE SUCCES SAU JAF?

Organele judiciare vor să arate cum una dintre cele mai mari și de succes privatizări din istoria postdecembristă a României s-a transformat într-un jaf de proporții. În rechizitoriul lor, procurorii DIICOT vorbesc despre infracțiuni comise cu aproape două decenii în urmă. Aceștia susțin că, „în cursul anului 1998, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat transfrontalier care a avut drept scop desfășurarea unor ample activități infracționale în vederea inducerii în eroare a autorităților române cu ocazia încheierii și derulării unor contracte de privatizare, folosirea și sau însușirea sumelor de bani ce erau destinate bugetului consolidat al statului și externalizarea fondurilor astfel obținute din activitățile infracționale", se arată în referatul DIICOT.

Oamenii legii mai susțin că, de-a lungul timpului, la acest grup infracțional organizat au aderat și alte persoane. „Acestea, prin exercitarea cu rea-credință a atribuțiilor de serviciu, au dus la dispariția creanțelor statului din evidența contabilității publice (creanța Libia și Turkmenistan)", mai spun procurorii DIICOT. Conform anchetatorilor, totul a culminat cu „inițierea, promovarea și adoptarea Ordonanței de Urgență 118/2003 prin care obligațiunile bugetare restante pe care SC Rompetrol Rafinare SA le înregistra la data de 30 septembrie 2003, în cuantum de 21.776.998.718.567 de lei, aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice", mai arată procurorii.

CUTREMUR ANUNȚAT

A fost un cutremur anunțat! Pe 17 martie, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, declara: „Rompetrol este un dosar care ne ocupă tot subsolul instituţiei. Se lucrează destul de intens în acest dosar, a făcut şi obiectul Inspecţiei Judiciare, este în atenţia conducerii DIICOT odată cu alte câteva zeci de dosare în acest moment. Dosarul e o disjungere. E un dosar care implică foarte multă pricepere. E un procuror desemnat care se ocupă îndeaproape zilnic de acest dosar şi cred că în perioada următoare vom vedea progrese. Cred că discutăm de nivelul lunii următoare. Aşteptăm din acel dosar să avem o schimbare de încadrare juridică şi o extindere, dar nu aş vrea să antamez".

Reamintim că, în 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în dosarul „Rompetrol“, pe senatorul Sorin Roşca Stănescu la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la doi ani şi opt luni de închisoare, tot cu executare. După decesul lui Dinu Patriciu, instanţa a dispus încetarea procesului penal pe numele acestuia.

Taguri articol


12