Profesori români, reţinuţi în Turcia pentru participare la puciul din 15 iulie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesori români, reţinuţi în Turcia pentru participare la puciul din 15 iulie

Externe 17 August 2016 / 17:50 723 accesări

Doi români, profesori la Universitatea din Karabuk, au fost reţinuţi în Turcia, pe 13 august, şi au stat închişi până marţi, în cadrul campaniei de identificare a celor care au participat la tentativa de lovitură de stat, aceştia fiind eliberaţi fără a fi puşi sub acuzare. Cei doi cetățeni români, Augustin Chifane și Cristina Chifane, locuiesc în Turcia, fiind angajați ca lector, respectiv asistent la Universitatea din Karabuk, au declarat surse oficiale pentru agenția Mediafax. Împotriva celor doi nu au fost formulate acuzații, dar la momentul eliberării le-au fost reținute telefoanele mobile și laptopurile.

Cazul celor doi români este confirmat și de Ministerul Afacerilor Externe. Într-un răspuns la solicitarea Mediafax, ministerul anunță că misiunea diplomatică le-a pus la dispoziție celor doi un avocat și un traducător. ”Ambasada României la Ankara are în atenție cazul celor doi cetăţeni români încă din data de 13 august 2016, dată la care aceştia au contactat misiunea diplomatică, solicitând asistență consulară. La data de 16 august 2016, ca urmare a demersurilor întreprinse de misiunea diplomatică pe lângă Poliția din Karabuk, autoritățile turce au comunicat faptul că cei doi cetăţeni români au fost eliberați, fără a fi acuzați de comiterea vreunei infracțiuni. Misiunea diplomatică s-a asigurat că cetățenii români au beneficiat de serviciile unui avocat din oficiu şi de cele ale unui traducător autorizat. Totodată, li s-a recomandat cetățenilor români să coopereze cu autoritățile polițienești în procedurile de verificare derulate de acestea. Ambasada României la Ankara monitorizează cazul și este în contact cu autoritățile turce şi cu cetăţenii români”, se arată în răspunsul MAE.



12