Proteste în școlile constănțene!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În zilele de 25 și 27 mai

Proteste în școlile constănțene!

Educație 24 Mai 2016 / 16:18 1695 accesări

Profesorii, elevii și părinții din județul Constanța vor organiza miercuri și vineri, 25 și 27 mai, proteste prin care vor să atragă atenția cu privire la inechitățile privind salarizarea personalului bugetar. „Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța (SLSIPC) susține inițiativa asociațiilor de elevi și părinți de a-și manifesta indignarea față de subfinanțarea învățământului prin protestele organizate în fiecare unitate de învățământ, în pauza mare, prin ieșirea tuturor - salariați și elevi - în curtea școlii, pe fondul sunetului neîntrerupt al clopoțelului”, au anunțat reprezentanții SLSIPC. Având în vedere nemulțumirea profundă generată de bugetul alocat sistemului de educație, SLSIPC recomandă tuturor sindicaliștilor și salariaților din toate unitățile de învățământ din județul Constanța să se alăture solidar elevilor în manifestul decent pe care și l-au propus, conștientizând că protestul este parte a luptei pentru atingerea unui obiectiv comun - alocarea procentului de 6% din Produsul Intern Brut Educației. ”Asistăm zilele acestea la forme diferite de reacții de protest din partea tuturor partenerilor implicați în actul educațional - sindicate, asociații de elevi și părinți - pe fondul oferit de proiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, care aduce atingere sistemului educațional, plasând categoria de personal din învățământ într-o ierarhie umilitoare și sfidând demnitatea dascălului din școala românească. Solidaritatea este cea care face ca forța celor mulți în fața nedreptății guvernanților să crească pentru a deturna măsurile nedrepte care duc învățământul românesc în derizoriu”, se arată în anunțul SLSIPC.



12