Rafael Nadal, primit de președintele Argentinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis / Circuitul ATP

Rafael Nadal, primit de președintele Argentinei

Sport 11 Februarie 2016 / 15:48 449 accesări
Președintele Argentinei, Mauricio Macri, l-a primit la reședința sa pe Rafael Nadal

Președintele Argentinei, Mauricio Macri, l-a primit la reședința sa pe Rafael Nadal

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, fostul lider al clasamentului mondial, a avut o întrevedere cu președintele Argentinei, Mauricio Macri, miercuri, la Buenos Aires, cu o zi înaintea debutului său la turneul din capitala argentiniană, dotat cu premii în valoare totală de 598.865 de dolari. Nadal, câștigătorul ediției de anul trecut a competiției, a fost însoțit de mai multe persoane, printre care și unchiul său Toni Nadal, care îi este și antrenor, la întâlnirea cu Mauricio Macri desfășurată la Casa Rosada, sediul Președinției argentiniene. „A fost o plăcere să petrec câteva minute alături de Mauricio Macri, președintele Argentinei. Vă mulțumesc pentru că m-ați făcut să mă simt ca acasă”, a scris ulterior campionul iberic într-un mesaj postat pe contul său Twitter.

Nadal, locul 5 ATP și cap de serie nr. 1, va debuta joi în turneul de la Buenos Aires, în optimi, împotriva argentinianului Juan Monaco, locul 55 ATP. Ibericul a decis să participe la turneul din capitala Argentinei și să-și apere titlul după eliminarea prematură de la Openul Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului.

HĂNESCU, VICTORIE LA SANTO DOMINGO

Perechea alcătuită din Victor Hănescu și americanul James Cerretani s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Santo Domingo, dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de dolari. Cei doi au trecut în primul tur, cu scorul de 6-4, 1-6, 10-4, de favoriții nr. 2, Purav Raja (India) și Ruan Roelofse (Africa de Sud). Ei și-au asigurat un cec de 960 de dolari și 18 puncte ATP, iar în sferturi vor înfrunta perechea spaniolă formată din Roberto Carballes Baena și Oriol Roca Batalla. La simplu, Hănescu (locul 284 ATP) s-a oprit în ultimul tur al calificărilor, după ce a pierdut rușinos în faţa ecuadorianului Roberto Quiroz (locul 1.223 ATP), cu scorul de 3-6, 6-3, 7-5.

Citește și:

Nadal ar putea purta drapelul Spaniei la deschiderea JO 2016

Nadal a câştigat turneul demonstrativ de la Abu Dhabi

Taguri articol


12