„Regii și Reginele noastre“ poposesc la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Peste o mie de „Cărți ale copilăriei“, donate

„Regii și Reginele noastre“ poposesc la Constanța

Educație 22 Octombrie 2017 / 15:47 724 accesări

Elevii școlii din Albești și cei ai Colegiului Național de Artă "Regina Maria" din Constanța vor primi, din partea Principesei moștenitoare Margareta, peste o mie de volume potrivite vârstei lor. Potrivit unui comunicat de presă al Biroului de presă al Majestății Sale Regelui Mihai I, principesa va fi însoțită în timpul vizitei de două zile (22 - 23 octombrie) de către principele Radu. „Citind „Margareta a României. O Principesă în serviciul țării regăsite“, copiii și tinerii vor descoperi că nu toate familiile regale sunt la fel și că destinul Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta nu seamănă cu viața de basm a altor prinți și prințese, deși părinții săi erau capete încoronate. În anul nașterii sale, Regele Mihai și Regina Ana trăiau în exil, fiind nevoiți să rămână departe de țara lor. Cititorii vor avea plăcuta surpriză de a descoperi o mică principesă căreia îi plăcea să hoinărească cu bicicleta sa roșie, să se joace cu surorile sale mai mici, Elena, Irina, Sofia și Maria, și care credea că toate reginele dau de mâncare găinilor și merg la piață să vândă produse din grădină. Principesa a crescut păstrându-și firea pozitivă, principiile de viață și încrederea neștirbită în valorile morale. Povestea destinului său este o adevărată lecție de viață: și-a iubit părinții și bunicii, a învățat mai multe limbi și a călătorit în întreaga lume, înainte de a-și regăsi propria țară, România, tărâmul fermecat despre care i se povestise întreaga viață“, se arată în comunicat.

Donația de carte are loc în cadrul programului național de lectură „Cărțile copilăriei“, inițiat de Asociația Curtea Veche. Programul este o inițiativă educațională alternativă care urmărește facilitarea accesului la carte pentru copii cu vârste cuprinse între 7-14 ani înscriși în învățământul primar și gimnazial din România.



12