Regina Elisabeta își expune rochiile la Buckingham

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Regina Elisabeta își expune rochiile la Buckingham

Monden 22 Iulie 2016 / 17:24 4229 accesări

Mai multe rochii celebre ale reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii vor fi expuse într-o expoziție organizată la Palatul Buckingham, ce se deschide publicului, sâmbătă, ca parte a evenimentelor care sărbătoresc cea de-a 90-a aniversare a celui mai în vârstă monarh al lumii, potrivit Reuters. Pentru a marca cea de-a 90-a aniversare a reginei Elisabeta, Fondul Colecției Regale a organizat trei expoziții la trei palate din Marea Britanie, în anul 2016. Expoziția „Fashioning a Reign: 90 Years of Style from The Queen's Wardrobe“ are loc între 23 iulie şi 2 octombrie, conținând 150 de obiecte vestimentare expuse la Palatul Holyrood, la Palatul Buckingham și la Castelul Windsor, fiecare prezentând o parte din hainele și accesoriile purtate de monarhul britanic din copilărie până în prezent. În cadrul evenimentului va fi expusă și rochia de nuntă a reginei Elisabeta, sâmbătă.

”Moda unei domnii: 90 de ani de stil în garderoba reginei” este expoziția parte a evenimentelor de vară, când palatul va fi deschis publicului, cuprinzând haine din timpul copilăriei reginei până în ziua de azi, dar și rochia purtată de regina Elisabeta la încoronarea din anul 1953. Expoziția se centrează pe evenimentele semnificative din viața reginei Elisabeta și din istoria națiunii, de la rochia de mireasă purtată în 1947 la o rochie roz de dantelă purtată la proiecția unui scurtmetraj cu Daniel Craig, în 2012, cu ocazia Jocurilor Olimpice. Sprijinul reginei în sfera modei britanice și a pălăriilor de damă poate fi văzut în cadrul celor trei expoziții, ce conțin obiecte vestimentare create de designeri renumiți, precum Ian Thomas, Sir Norman Hartnell și Sir Hardy Amies. Expoziția de la Castelul Windsor se va deschide pe 17 septembrie. Elisabeta este cel mai în vârstă monarh din istoria Marii Britanii, iar anul trecut a depășit-o pe stră-străbunica ei, regina Victoria, devenind cel mai longeviv monarh de pe tronul Marii Britanii.



12