Republica Moldova, împărțită între Est și Vest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Republica Moldova, împărțită între Est și Vest

Externe 27 Noiembrie 2017 / 15:00 646 accesări
Președintele filorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a atacat fără menajamente Uniunea Europeană

Președintele filorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a atacat fără menajamente Uniunea Europeană

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, adeptul apropierii de Rusia și Uniunea Eurasiatică, a afirmat, la Summitul Parteneriatului Estic, desfășurat la Bruxelles, că dosarul Republicii Moldova s-ar afla "în cel mai de jos sertar al preocupărilor Uniunii Europene", iar reuniunea în sine ar fi demonstrat caracterul iluzoriu al integrării europene. Potrivit lui Dodon, dezamăgirea europenilor față de Chișinău e constantă, iar șansele Republicii Moldova de a se integra în UE sunt egale cu zero în următoarele decenii. În opinia sa, se adeverește faptul că până acum guvernările pro-europene au promovat o geopolitică a iluziilor.

Drept urmare, președintele moldovean cere Guvernului să renunțe la geopolitică și la retorica anti-rusă. "Cei de la putere au distrus relațiile de parteneriat strategic cu Federația Rusă, au provocat artificial conflicte și scandaluri care ne-au îndepărtat de partenerii noștri estici, cei care au jucat tot timpul un rol important în dezvoltarea economiei țării noastre", a acuzat Dodon, în condițiile în care Uniunea Europeană reprezintă în prezent principalul partener comercial al Republicii Moldova. De fapt, întregul mesaj al lui Igor Dodon este o pledoarie împotriva integrării Republicii Moldova în UE, în favoarea apropierii ei de Rusia. "Revenirea la parteneriatul strategic real cu Rusia este o necesitate dictată de moment, acest lucru îl conștientizează oamenii și trebuie să îl conștientizeze și cei care la momentul acesta controlează Parlamentul și Guvernul", a explicat Dodon în comunicatul preluat și de numeroase mass-media ruse.

Guvernul cere ajutorul NATO

Pe de altă parte, Eugen Sturza, ministrul Apărării de la Chişinău, a cerut, luni, sprijinul NATO pentru implementarea Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare, cu ocazia unei întrevederi cu locţiitorul asistentului secretarului general NATO. Sturza şi Jonathan Parish, locţiitorul asistentului secretarului general NATO pentru Politici de Apărare şi Planificare, au avut o întrevedere la Bruxelles. Dialogul dintre cei doi s-a bazat pe proiectele derulate de Alianţa Nord-Atlantică în Republica Moldova, dar şi participarea trupelor moldovene la misiunea KFOR din Kosovo. Ministrul moldovean al Apărării a apreciat contribuţia NATO în implementarea primei faze a Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI). Totodată, Sturza a lăudat sprijinul NATO prin expertiza oferită la elaborarea documentelor strategice în domeniul apărării, făcând referire la Strategia Naţională de Apărare şi la Strategia Militară a Republicii Moldova. De asemenea, Sturza a subliniat că unul dintre obiectivele Guvernului de la Chişinău îl reprezintă reforma sectorului de Apărare. În acest sens, a solicitat sprijinul NATO pentru implementarea fazei a doua a DCBI, care presupune dezvoltarea capabilităţilor militare.

Taguri articol


12