Rețea specializată în evaziune fiscală, destructurată de DIICOT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rețea specializată în evaziune fiscală, destructurată de DIICOT

26 Noiembrie 2015 / 17:18 371 accesări

Opt persoane au fost reținute și una este cercetată sub control judiciar, în urma unor percheziții făcute de polițiști și procurori DIICOT la Satu Mare și București pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul fiind de peste opt milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al IGPR, de joi, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Satu Mare și procurorii DIICOT au făcut, miercuri, cinci percheziții domiciliare la membrii unei grupări infracționale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani, în urma cărora opt persoane au fost reținute, iar un bărbat este cercetat sub control judiciar.

”Cei în cauză, prin intermediul unor societăți comerciale din țară și din spațiul comunitar (Ungaria, Ucraina și Slovacia) ar fi creat circuite fictive, folosindu-se de firme fantomă pentru a deduce taxa de valoare adăugată şi a diminua baza de impozitare. Astfel, societățile beneficiare ale circuitului evazionist ar fi înregistrat în contabilitate achiziții interne de bunuri, urmate de livrări intracomunitare către firme controlate de membrii grupului”, se arată în documentul citat.

Ulterior, agenții economici din spațiul comunitar ar fi evidențiat în contabilitate operațiuni de relivrare a mărfurilor către alte firme din România, de tip fantomă, controlate tot de cei în cauză.

În urma tranzacțiilor evazioniste, membrii grupului au transferat bani prin conturile societăților cu scopul ascunderii originii ilicite a acestora și pentru a întări aparența de realitate a tranzacțiilor comerciale. De asemenea, din cercetări a reieșit că angajatul unei instituții i-ar fi sprijinit pe administratorii firmelor implicate în circuitul evazionist.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de aproximativ 8.795.400 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente și înscrisuri, precum și tehnică de calcul.

Față de opt bărbați s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar față de un altul s-a dispus continuarea cercetărilor sub control judiciar.

La activitate au participat polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate Oradea, Bucureşti, ai Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, precum și jandarmi. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani și trafic de influenţă.



Ştiri recomandate

12