Reuniune la ONU pe tema violenţelor SI asupra homosexualilor în Siria şi Irak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reuniune la ONU pe tema violenţelor SI asupra homosexualilor în Siria şi Irak

26 August 2015 / 00:00 563 accesări

Consiliul de Securitate al ONU a discutat despre violenţele asupra persoanelor de orientare homosexuală comise în Siria şi Irak de gruparea extremistă Statul Islamic (SI), în cadrul primei reuniuni informale dedicate exclusiv apărării drepturilor acestei minorităţi. La reuniunea organizată de SUA şi Chile au participat 13 dintre cei 15 membri ai Consiliului, dar şi o serie de alte ţări, care au discutat cu activişti în domeniul apărării drepturilor omului şi victime, care au depus mărturii.

”După ce SI a preluat controlul, a intensificat atacurile violente asupra unor persoane suspectate că ar face parte din comunitatea LGBT, publicând imagini cu acestea. Când au avut loc execuţiile, sute de oameni din oraşe, inclusiv copii, şi-au exprimat bucuria ca la nuntă. Dacă o victimă nu murea după ce era aruncată de pe o clădire, oamenii din oraş o lapidau până la moarte. Aceasta a fost şi soarta mea”, a declarat Subhi Nahas, un sirian căruia SUA i-au acordat azil. Simţindu-se terorizat în Siria, el a fugit în Liban, iar de acolo în Turcia. După ce a continuat să primească ameninţări cu moartea în Turcia, a cerut azil în SUA. El locuieşte la San Francisco de trei luni. După sesiunea de informare, Nahas le-a spus jurnaliştilor că SI îşi face publicitate prezentându-se drept ”gardianul moral al comunităţilor, încercând să le cureţe de perverşi”. Jessica Stern, directoarea executivă a International Gay and Lesbian Human Rights Commission, a declarat că cel puţin 30 de persoane au fost executate de SI ”pentru sodomie şi alte ofense la adresa moralităţii”.

Samantha Power, ambasadoarea SUA la ONU, a declarat că ”reuniunea Consiliului de Securitate al ONU pe tema drepturilor persoanelor de orientare homsexuală a fost un pas mic, dar istoric”. Două ţări membre ale Consiliului de Securitate care nu au participat la reuniune sunt Angola şi Ciad. Alţi patru membri ai Consiliului, China, Rusia, Nigeria şi Malaezia, au fost prezenţi la reuniune, dar nu au avut nicio intervenţie.



Ştiri recomandate

12