Roger Federer, în sferturile de finală, la turneul de la Halle

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Roger Federer, în sferturile de finală, la turneul de la Halle

Sport 23 Iunie 2017 / 08:52 2225 accesări

Tenismanul elvețian Roger Federer, fost numărul unu mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP de la Halle (Germania), dotat cu premii totale de 1.966.095 euro, învingându-l în două seturi, 7-6 (7-4), 6-4, pe germanul Mischa Zverev, într-o partidă disputată joi. Federer, aflat în prezent pe locul 5 în ierarhia ATP, care pregătește în Germania campania pentru participarea la turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, îl va înfrunta în turul următor pe deținătorul titlului, germanul Florian Mayer (locul 134 ATP), care trecut cu 6-7 (6/8), 6-4, 6-3, de francezul Lucas Pouille. După ce a evitat sezonul pe zgură, luându-și o pauză de peste două luni, Roger Federer a revenit în competiție luna aceasta, participând pentru început la turneul de la Stuttgart, unde a fost eliminat chiar din primul tur, înclinându-se în fața "veteranului" Tommy Haas.

Jucătorul din Țara Cantoanelor, care a câștigat de opt ori până acum turneul de la Halle, are mari șanse să-și îmbunătățească palmaresul în această competiție, în condițiile în care cinci dintre cei opt capi de serie ai turneului german au fost eliminați în primele două tururi.

Taguri articol


12