Românii cu studii superioare nu vor să înveţe, iar cei de peste 45 de ani sunt primii la cursuri!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ANOFM

Românii cu studii superioare nu vor să înveţe, iar cei de peste 45 de ani sunt primii la cursuri!

Social 27 Iulie 2017 / 17:09 1021 accesări

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale dedicate, 9.826 de persoane în primele șase luni ale anului, se arată într-un comunicat al instituției, transmis joi, presei. Dintre aceștia, cei mai mulți participanți sunt șomeri, 8.864 sunt șomeri, iar 753 sunt persoane care nu beneficiază de gratuitate. Cele 513 cursuri gratuite începute în perioada ianuarie - iunie 2017 sunt finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj (512) și din alte fonduri (1) și vizează calificarea sau recalificarea (67,45%), dar și inițierea, perfecționarea și specializarea (32,55%) persoanelor în căutarea unui loc de muncă și a unor categorii de angajați. "Dintre cele 8.864 persoane cu statut de șomer, cel mai ridicat interes pentru astfel de cursuri s-a înregistrat în rândul persoanelor peste 45 de ani (36,23%), urmate de cele din grupa de vârstă 35 - 45 de ani (29,86%), de cele între 25 și 35 de ani (21,63%), apoi de tinerii sub 25 de ani (12,28%). De asemenea, se observă că o participare mai mare la programele de formare profesională se înregistrează în rândul persoanelor cu studii medii (44,71%), urmate de cele cu studii primare (40,26%), la polul opus aflându-se persoanele cu studii superioare (15,03%)", se arată în comunicatul citat.

ANOFM precizează că ocupațiile în care au fost formați cei mai mulți șomeri au fost: lucrător în comerț (863), operator introducere, validare și prelucrare date (659), inspector (referent) resurse umane (649), agent de securitate (648), bucătar (566), frizer - coafor - manichiurist - pedichiurist (421), contabil (364), instalator instalații tehnico sanitare și de gaze (328), competențe comune - comunicare în limba engleză (231), coafor (208), frizer (176), lucrător în cultura plantelor (172), manichiurist - pedichiurist (167 șomeri), îngrijitor bătrâni la domiciliu (164) și patiser (144). Absolvenții cursurilor de formare profesională (inclusiv cei care au finalizat procesul de evaluare de competențe) sunt monitorizați 12 luni de la finalizarea acestora. În urma monitorizării a rezultat că, în primele șase luni ale anului, au fost încadrate 6.172 de persoane.



12