S-a stins din viață Voicu Săbău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Doliu în fotbalul constănțean

S-a stins din viață Voicu Săbău

Sport 23 Mai 2017 / 14:10 3730 accesări

Asociația Județeană de Fotbal Constanța (AJF) și Comisia Județeană de Arbitri din cadrul AJF anunță cu regret încetarea din viață a celui care a fost VOICU SĂBĂU, fost arbitru în cadrul lotului național, în anii 1970-1980. După încetarea activității de arbitru, a continuat ca observator de arbitri și ca vicepreședinte al AJF Constanța. Cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu la Casa Albastră, unde este depus sicriul. Miercuri, 24 mai 2017, ora 13.00, va avea loc înmormântarea, la Cimitirul Central din Constanța. Dumnezeu să-l odihnească!

A FONDAT ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE FOTBAL CONSTANȚA

În vârstă de 86 de ani, Voicu Săbău a încetat din viață în noaptea de luni spre marți. A fost unul dintre fondatorii Asociației Județene de Fotbal Constanța, în februarie 1990, când Vasile Mihu a fost ales președinte, iar Voicu Săbău a fost ales vicepreședinte. A fost reales succesiv în această funcție de mai multe ori, iar în februarie 2009 a fost sărbătorit de colegii săi de la AJF cu ocazia retragerii din activitate.

Această „a doua pensionare”, după cea de la locul de muncă, a avut loc în prezența colaboratorilor de la AJF și a prietenilor, constituind prilej de aduceri aminte, dar și pentru o premiere din partea Direcției pentru Sport, care i-a acordat o diplomă de excelență.

„Este un moment cel puțin emoționant, dacă nu altfel spus... Dar așa este viața, orice are un sfârșit... Vă mulțumesc pentru tot ce am realizat împreună! Nu știu dacă am făcut totul foarte bine, dar ne-am străduit măcar să facem lucruri cât mai bune pentru fotbalul constănțean”, spunea atunci Nea Voicu, așa cum a fost cunoscut în lumea fotbalului constănțean.

Născut în 1931, Voicu Săbău a lucrat timp de 26 de ani la Institutul de Proiectări, apoi ca diriginte de șantier și la serviciul de investiții al fostei Întreprinderi Integrate de Lână Constanța. Iată ce-i mărturisea, în februarie 2009, reporterului de la „Telegraf“ despre activitatea sa din fotbal: „Am început fotbalul la 4 ani, pe un teren care nu mai există acum în Constanța, terenul Victoria. Era undeva în spatele Liceului 4, acum Liceul internațional de informatică. Am jucat la Dezrobirea, la nivel de juniori, imediat după război, în anii 1947-50. Am suferit o accidentare la genunchi, la ligamentele încrucișate, și am refuzat intervenția chirurgicală pentru că îmi era frică, așa că am terminat cu fotbalul. A urmat o vacanță prelungită până în anii '60, când am făcut școala de arbitri, aici, la Constanța. Am luat-o de jos și am ajuns până în Divizia B. Am încheiat arbitrajul în 1978, la 48 de ani, pentru că atunci se arbitra pînă la 50 de ani, dar numai la Divizia A. Am activat apoi la Comisia de arbitri din cadrul fostului CJEFS, iar în 1990 am înființat împreună cu domnul Vasile Mihu Asociația Județeană de Fotbal, unde am fost secretar și vicepreședinte”.



12