Sărbătoarea care ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În Vinerea Luminată

Sărbătoarea care ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului!

• Pe 23 aprilie, creștin-ortodocșii îl serbează și pe Sf. Gheorghe
Religie 21 Aprilie 2017 / 07:24 4193 accesări

În Vinerea Luminată, 21 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Izvorul Tămăduirii. În această zi, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, județul Constanța, începând cu ora 9.00. Apoi, împreună cu clerul și credincioșii, va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire a Apei. Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului. Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa. Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica Izvorului cel Tămăduitor şi dătător de viaţă. Biserica se mai vede şi astăzi în Constantinopol, actualul oraş Istanbul. Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V şi VI. În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate, potrivit Arhiepiscopiei Tomisului.

SF. GHEORGHE De asemenea, pe 23 aprilie, creștin-ortodocșii îl serbează pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe; s-a născut în secolul al III-lea, în părţile Nicomidiei, din părinți evlavioși. A fost atras în mod deosebit de mânuirea armelor, ajungând la 30 de ani la rangul de tribun, apreciat fiind de împăratul Diocleţian pentru victoriile pe care le adusese în lupte. În timpul prigoanei împotriva creștinilor, comandată de împărat în anul 303, Sf. Gheorghe a renunțat la toate rangurile lumești și și-a mărturisit credința în Dumnezeu în fața lui Dioclețian. În cele câteva zile de la mărturisirea credinței până la martiraj, Sf. Gheorghe a făcut minuni și a îndurat cu stoicism multe chinuri greu de imaginat. Toate acestea cu dus la convertirea multor păgâni, printre care și împărăteasa Priscila, cea care a primit numele Alexandra la Botez, omorâtă și ea la porunca împăratului. Sfântul Gheorghe a fost ucis prin decapitare cu sabia.



12