Sărbători întunecate la Constanța! Că nu mai suntem în prag de alegeri!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vai de Crăciunul nostru!

Sărbători întunecate la Constanța! Că nu mai suntem în prag de alegeri!

Administrație 10 Decembrie 2017 / 18:26 16439 accesări

Spre deosebire de alți ani, Sărbătorile 2017 din Constanța sunt mai sărace în... atmosferă

Spre deosebire de alți ani, Sărbătorile 2017 din Constanța sunt mai sărace în... atmosferă

Bulevardul Mamaia pare că este pedepsit de administrația locală, care nu s-a sinchisit să monteze ornamente de Crăciun și pe această arteră rutieră foarte circulată. Poate se apucă de acum, pentru a fi gata până la Sf. Ion

Bulevardul Mamaia pare că este pedepsit de administrația locală, care nu s-a sinchisit să monteze ornamente de Crăciun și pe această arteră rutieră foarte circulată. Poate se apucă de acum, pentru a fi gata până la Sf. Ion

După un an de plătit taxe și impozite aproape degeaba, constănțenii meritau măcar acum, când 2017 se apropie de final, să simtă că vin Sărbătorile. Din păcate, nu vor avea parte de așa ceva anul acesta. După ce că montarea instalațiilor de iluminat festiv nu a fost finalizată nici până acum, cu două săptămâni înainte de Crăciun, luminile nu sunt prezente pe toate bulevardele și străzile principale. De parcă pe strada Unirii sau pe bulevardul Mamaia, de exemplu, oamenii nu plătesc taxe. Iar dacă asta nu era destul, treaba asta ne-a (re)adus în atenție gravele carențe pe care Primăria le are la capitolul TRANSPARENȚĂ.

După un an de plătit taxe și impozite aproape degeaba, constănțenii meritau măcar acum, când 2017 se apropie de final, să simtă că vin Sărbătorile. Din păcate, nu vor avea parte de așa ceva anul acesta. După ce că montarea instalațiilor de iluminat festiv nu a fost finalizată nici până acum, cu două săptămâni înainte de Crăciun, instalațiile nu sunt prezente pe toate bulevardele și străzile principale. De exemplu, pare că locuitorii de pe strada Unirii sunt pedepsiți să nu aibă lumini de Sărbători, deși nu este clar cu ce ar putea să greșească atât de mult. Mai grav este că această stradă este printre cele mai circulate din oraș și, în același timp, printre cele mai vitregite de Primărie. Într-o asemenea situație se regăsesc și cei de pe bulevardul Mamaia, care face parte tot din categoria celor mai circulate artere rutiere din oraș. În schimb, pare că toate luminile de Crăciun s-au strâns pe bulevardul Tomis, dar nu oriunde, ci în special în zona cuprinsă între Capitol și Palatul Administrativ, zonă pe care mulți șoferi au ajuns să o evite din cauza așa-zisei sistematizări care mai rău a încurcat circulația. Nu ar fi fost nimic rău în amenajarea pistelor pentru bicicliști dacă nu erau bizoni care să parcheze pe ele (și să fie lăsați în pace). Nici amenajarea locurilor de parcare nu este un lucru de criticat, însă ar fi fost mult mai bine dacă toată lumea ar fi avut acces la ele, nu doar cei cu bani, smartphone și card bancar. Revenind la faptul că municipiul Constanța este mai sărac în podoabe de Crăciun anul acesta decât în 2016 sau în 2015, singura explicație care ar putea sta în picioare în această situație este aceea că nu suntem în pragul alegerilor. Dacă în 2015 se făceau toate eforturile pentru montarea ornamentelor festive pe aproape toate străzile pentru că se apropiau alegerile locale, iar în decembrie 2016 băteau la ușă parlamentarele, acum nu se mai apropie niciun scrutin care să îl determine pe primar să facă treabă și să le ofere locuitorilor atmosfera de Sărbători pe care o merită și pentru care au plătit taxe.

DUPĂ CE CĂ NU AVEM LUMINĂ, NICI CU TRANSPARENȚA NU STĂM MAI BINE

În altă ordine de idei, subiectul luminilor ornamentale de Crăciun ne-a adus în atenție o altă problemă a Primăriei care nu este nouă, dar este foarte supărătoare. Este vorba despre lipsa de transparență și, mai mult decât atât, despre proverbiala lipsă de cuvânt a primarului Decebal Făgădău. Dacă, înainte să fie ales primar cu drepturi depline (nu interimar, cum era înainte), promitea că va face în așa fel încât populația să aibă acces la toate procedurile de achiziții și la contractele Primăriei Constanța prin intermediul site-ului instituției, www.primaria-constanta.ro, în realitate lucrurile nu stau chiar așa. Am încercat să găsim anunțul de lansare a procedurii privitoare la montarea luminițelor de Sărbători pentru anul acesta, dar pe pagina de „Anunțuri achiziții publice și finanțări nerambursabile 2017” nu am găsit nimic legat de acest subiect. Nici utilizarea casetei de căutare nu ne-a dat vreun rezultat. Am încercat, de asemenea, să găsim, tot pe site, contractul încheiat de Primărie cu firma care se ocupă de montarea luminilor festive, însă nici în această privință nu am avut succes. În aceste condiții, cât de transparentă poate fi considerată administrația constănțeană? Oricum, nu e panică, sigur contractul va fi publicat la anul, după ce luminile vor fi demontate.



12