Schimbările climatice subminează industria aviatică! Risc de 149% de turbulenţe severe şi rănire a pasagerilor!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Studiu

Schimbările climatice subminează industria aviatică! Risc de 149% de turbulenţe severe şi rănire a pasagerilor!

Ştiință 10 Aprilie 2017 / 16:32 884 accesări

Schimbările climatice ar putea determina înmulțirea turbulențelor severe în timpul zborului cu avionul și ar putea crește riscul de rănire a pasagerilor în viitor, avertizează un nou studiu citat de Xinhua. Cercetarea, publicată vineri în jurnalul ''Advances in Atmospheric Sciences'', susține că turbulențele severe ar putea deveni de două până la trei ori mai frecvente la finalul acestui secol, în condițiile dublării cantității de dioxid de carbon în atmosferă. Oamenii de știință se așteaptă ca schimbările climatice să ducă la creșterea gradului de forfecare verticală a vântului la altitudinea de croazieră pentru majoritatea aeronavelor. ''Studiul nostru zugrăvește cel mai detaliat tablou realizat până acum cu privire la modul în care turbulența (resimțită de - n.r.) aeronavă va răspunde la schimbările climei'', susține autorul studiului, Paul Williams, cercetător la Universitatea Reading din Marea Britainie.

În lipsa unui efort de reducere a concentrației de dioxid de carbon din atmosferă, până la jumătatea acestui secol chiar și cele mai experimentate persoane care zboară cu avionul ar putea fi alarmate de perspectiva unei creșteri cu 149% a turbulențelor severe, a adăugat Williams.

Cercetarea se bazează pe un studiu publicat în 2013 în jurnalul ''Nature Climate Change'' de către Williams și colegul său Manoj Joshi, potrivit căruia schimbările climatice au condus la creșterea turbulențelor de intensitate moderată către severă în Atlanticul de Nord.



12