Şcolile, verificate din nou! „Într-o şcoală a căzut un tavan...“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şcolile, verificate din nou! „Într-o şcoală a căzut un tavan...“

Educație 26 Mai 2017 / 17:00 716 accesări

Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a anunțat, vineri, că a solicitat inspectoratelor școlare să verifice din nou unitățile de învățământ din țară. "Într-o școală ieri a căzut un tavan și ne așteptăm ca mâine să cadă școala cu totul. Aceasta este starea, trebuie să o recunoaștem. (...) Am dat acum o notă către toate inspectoratele școlare în care le-am cerut ca, în zilele următoare, în weekend și în zilele următoare, până la începutul săptămânii viitoare, să inspecteze din nou toate unitățile școlare din România, să încercăm să prevenim, în măsura posibilităților pe care le avem, asemenea evenimente", a spus Pavel Năstase, la o conferință națională în domeniul Educației. El a amintit că școlile din învățământul preuniversitar sunt administrate și finanțate din bugetele locale. "Încerc să rezolv, în mod operativ, de la nivelul ministerului, în măsura posibilităților pe care le are un ministru al Educației, să rezolv aceste lucruri, care foarte multe țin de administrația publică locală. Cum știți foarte bine, școlile din învățământul preuniversitar sunt administrate și finanțate din bugetele locale. Ceea ce s-a întâmplat la școala respectivă ține de Primăria Sectorului 5. Primarul de acolo ieri a ținut un consiliu local și a aprobat bani din veniturile Primăriei ca să rezolve problema. Elevii au fost mutați în alte două școli, deci s-au luat măsurile respective", a adăugat Pavel Năstase.

Taguri articol


12