Se va construi o nouă șosea pentru fluidizarea circulației pe litoral?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se va construi o nouă șosea pentru fluidizarea circulației pe litoral?

Administrație 26 Mai 2017 / 16:07 5216 accesări

Aproape în fiecare vară, turiștii își petrec o bună bucată din concediu în ambuteiaje. Faptul că infrastructura rutieră nu mai face față demult fluxului mare de mașini este arhicunoscut și răsdiscutat în timpul sezonului estival. Peste tot auzim că „se caută soluții”, dar până acum nu s-au făcut mari progrese. Subiectul a fost reluat cu ocazia vizitei ministrului Transporturilor, Alexandru Cuc, la Podul de la Agigea. Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a spus că există planuri pentru construirea unei noi șosele, care să ajute la fluidizarea traficului spre litoral. Mai exact, este vorba despre o șosea care să lege Autostrada Soarelui de stațiunea Mamaia. „Ministrul Transporturilor se află la a doua vizită la Constanța, din ultimele două săptămâni. Săptămâna trecută a avut o vizită neanunțată, în cadrul căreia am discutat despre modalitățile de fluidizare a traficului din județul Constanța, atât în sudul litoralului, cât și în zona de nord, mai ales în apropierea stațiunii Mamaia. După cum știți, Autostrada Soarelui se descarcă undeva în Ovidiu. Noi vom face o șosea care va asigura legătura dintre Autostradă și Mamaia Sat, astfel încât descărcarea să se facă direct. Urmează ca, în perioada următoare, să facem documentația și toate demersurile necesare la Ministerul Transporturilor pentru ca instituția să ne dea teren pentru a face această șosea, astfel încât să le dăm turiștilor posibilitatea să ajungă direct în Mamaia Sat. Drumul va avea lungimea de aproximativ 4,5 kilometri, iar lucrările ar putea dura aproximativ patru luni și vor fi efectuate de Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța. Cel mai probabil, acest drum județean va fi gata până la sfârșitul anului viitor”, a declarat Horia Țuțuianu.

Taguri articol


12