Sebastian Achim se desparte de clubul CS Universitatea Craiova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sebastian Achim se desparte de clubul CS Universitatea Craiova

01 Iulie 2016 / 11:51 1251 accesări

Clubul CS Universitatea Craiova a anunţat, vineri, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, despărţirea de fotbalistul Sebastian Achim, în vârstă de 30 de ani, căruia i-a expirat contractul cu formaţia pregătită de Gheorghe Mulţescu pe 30 iunie 2016.

Achim a fost adus în vara anului 2014 de la Petrolul Ploieşti, din postură de jucător liber de contract. Acesta a mai evoluat, de-a lungul carierei, la FC Bihor, Gloria Bistrița şi Universitatea Cluj.

"Contractul dintre Universitatea și jucător s-a încheiat de drept la data de 30.06.2016. Universitatea Craiova îi mulțumește lui Sebastian Achim pentru modul în care s-a implicat la echipă, pentru atitudinea profesionistă și atașamentul arătată față de culori și îi dorește succes în carieră", se arată în comunicatul de pe site-ul oficial al clubului.

Născut la Oradea, Achim a evoluat în 54 de meciuri în ultimele două sezoane pentru CS U Craiova. A strâns 177 de partide la nivelul primei ligi a României, precum și experiență internațională, cu Petrolul Ploieşti, în Europa League. Site-ul transfermarkt.de. îl cotează în acest moment la 450.000 de euro, iar cea mai bună cotă a atins-o pe 5 iunie 2013, fiind evaluat la 1,1 milioane de euro.



12