Seism rar, cu magnitudinea de 5,4, înregistrat în Coreea de Sud

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Seism rar, cu magnitudinea de 5,4, înregistrat în Coreea de Sud

Externe 15 Noiembrie 2017 / 11:00 728 accesări

Un seism rar, cu magnitudinea de 5,4, a fost înregistrat miercuri după-amiază în sudul Coreei de Sud, și a fost resimțit în toată țara, au indicat autoritățile locale, precizând că, potrivit informațiilor disponibile până acum, nu au existat victime.

Potrivit Agenției Meteorologice Coreene, cutremurul a avut loc la o adâncime relativ mică, de nouă kilometri, în jurul orei 14:30 (05.30 GMT), lângă orașul industrial Pohang, sediul companiei Posco, al patrulea cel mai mare producător de oțel din lume. Aceași agenție informează că seismul a fost urmat de alte cutremure, în succesiune scurtă, resimțite în zona Pohang, potrivit DPA.

Deocamdată nu au fost raportate victime, iar activitatea la reactoarele nucleare din zonă nu a fost întreruptă.

Peninsula înregistrează foarte puține cutremure semnificative, însă activitatea seismică este urmărită cu atenție de autorități, în condițiile în care un cutremur este adesea primul semn al unui test nuclear în Coreea de Nord.

Cel mai puternic cutremur din Coreea de Sud — cu magnitudinea de 5.8 — a avut loc în septembrie 2016, în orașul Gyeongju.

Taguri articol


12