Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Religie 30 Noiembrie 2017 / 12:28 2036 accesări

Tradiția și folclorul românesc amintesc despre prezența Sfântului Apostol Andrei în părțile Dobrogei, unde apostolul și însoțitorii săi și-au găsit loc de odihnă într-o peșteră. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfințit acest așezământ cu numele de "Peștera Sfântului Apostol Andrei". În prezent în acest loc a fost ridicat un complex monahal, "Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei". Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României are loc în 30 noiembrie, consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prin legea nr. 147 din 23 iulie 2012 adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin decretul nr. 517 pe 20 iulie 2012 al Președintelui României. Această zi a fost instituită ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează în urma demersurilor Bisericii Ortodoxe Române adresate Parlamentului, Președinției și Guvernului României. Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, în anul 1997. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească națională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001, datorită evlaviei poporului drept-credincios față de Sfântul Apostol Andrei.

Potrivit tradiției Bisericii, creștinii sunt datori să le mulțumească Sfinților Apostoli tot timpul și să facă pomenirea lor cu bucurie, mai mult decât către toți sfinții. Pentru că Sfinții Apostoli au urmat Mântuitorului Hristos, viața lor a fost asemenea vieții dumnezeiești pe care a trăit-o Hristos pe pământ și, fiind martori a minunilor Lui, au urmat și patimilor, răstignirii, morții, învierii și înălțării Lui la cer.

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor, era frate al Sfântului Apostol Petru, amândoi fiind pescari de meserie, din Betsaida, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret.

A fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul și de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos. Căci Sfântul Proroc și Înaintemergător Ioan L-a arătat pe Iisus, zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan, 1, 29).

Atunci Sfântul Andrei, împreună cu un alt ucenic, s-a dus după Hristos: "Iar Iisus, întorcându-Se și văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutați? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuiește: Învățătorule), unde locuiești? El le-a zis: Veniți și veți vedea. Au mers deci și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru". (Ioan 1; 38-40)

Sfântul Andrei l-a vestit pe Hristos pentru prima dată, spunându-i despre El fratelui său Simon (Petru): "Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește: Hristos). Și l-a adus la Iisus. (Ioan 1, 41, 41)

Pentru aceasta Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului. Din zilele acelea Sfântul Apostol Andrei a urmat Mântuitorului, însoțindu-l pe drumurile Țării Sfinte, ca și ceilalți Apostoli.

Atunci când Iisus a intrat în Ierusalim, Sfântul Apostol Andrei a fost martor la toate patimile Mântuitorului și s-a bucurat împreună cu Maica Domnului și cu ceilalți apostoli, cu femeile mironosițe de Învierea Sa.

După Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Sfinții Apostoli au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (Dobrogea) și până în Crimeea.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus mai pe urmă "Crucea Sfântului Andrei".

La noi în țară Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român. Numeroase biserici și mănăstiri l-au luat ca ocrotitor, prăznuindu-l în fiecare an.

În ședința din mai 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roșie, între sfinții mari ai Ortodoxiei.



12