Spitalul de Urgență Constanța a retras toate produsele Hexi Pharma

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Activitatea medicală nu a avut de suferit

Spitalul de Urgență Constanța a retras toate produsele Hexi Pharma

Sănătate 30 Mai 2016 / 17:20 1267 accesări

Pe 27 mai 2016, au fost publicate rapoartele de audit intern privind contractele încheiate între Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Palazu Mare, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) “Sf. Apostol Andrei” Constanța și firma Hexi Pharma, acuzată că a dat spitalelor biocide (dezinfectanți) diluate, pentru perioada 2012-2015, a anunțat atunci Consiliul Județean Constanța (CJC), într-un comunicat. Așa cum am prezentat și noi în ediția din 27 mai, potrivit auditului intern, într-adevăr, așa cum a spus și managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare, dr. Erdin Borgazi, pentru ”Telegraf”, unitatea sanitară nu a avut contract cu Hexi Pharma, însă în ceea ce privește cea mai mare unitate sanitară din județ - SCJU - a reieșit că aceasta a achiziționat produse Hexi Pharma în perioada menționată, deși inițial s-a spus că nu le utilizează. Conducerea SCJU a luat act de existența situației contractuale cu Hexi Pharma și, prin decizie internă, a retras de pe secții produsul respectiv, fiind înlocuit cu un alt dezinfectant. „Menționăm că activitatea medicală nu a avut de suferit în urma retragerii produsului. Conducerea SCJU a sesizat Direcția de Sănătate Publică Constanța și a declanșat o anchetă internă“, a anunțat SCJU, într-un comunicat.



12