SSC Farul a pornit cu dreptul în Liga a IV-a

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primul meci oficial pentru echipa suporterilor constănțeni

SSC Farul a pornit cu dreptul în Liga a IV-a

Sport 21 August 2016 / 17:12 1868 accesări
Atacantul Alin Mazilu a marcat de două ori, dar s-a accidentat în finalul partidei

Atacantul Alin Mazilu a marcat de două ori, dar s-a accidentat în finalul partidei

Înființată în această vară, la inițiativa suporterilor, echipa Suporter Spirit Club Farul Constanța a susținut duminică primul meci oficial din istoria clubului, obținând și primul succes, scor 4-1 (2-0), în fieful celor de la Sparta Techirghiol, în prima etapă din Liga a IV-a. Încurajați de peste 200 de fani, care au făcut spectacol în tribunele micuței arene din Techirghiol, elevii lui Ion Barbu au dominat întâlnirea și au marcat de patru ori, prin Alin Mazilu, în minutele 23 și 68, Măgureanu, în minutul 34, și Ionuț Florea, în minutul 48, în timp ce gazdele au înscris dintr-o lovitură de la 11 metri, prin Curtmemet, în minutul 62.

„Este un început frumos și sunt mulțumit în primul rând de atitudinea băieților. A fost exact ceea ce îmi doream de la primul meci din istoria echipei”, a spus antrenorul Ion Barbu. SSC Farul a avut la dispoziție doar 15 jucători, motiv pentru care s-au efectuat doar două schimbări, pe bancă rămânând chiar actualul tehnician, Ion Barbu (39 de ani), și secundul Gică Mina (43 de ani), ambii reactivați după ce renunțaseră la cariera de jucător. „În zilele următoare ne vom completa lotul, pentru că vom mai face cinci sau șase transferuri”, a explicat Ion Barbu.

Au evoluat următoarele formații - SPARTA (antrenor Mihai Bălău): Turlacu - Ifrosa, Morea, Olăriţă, Ioniţe - Vânt, Saledin, C. Rusu, Curtmemet - Pavlicu, I. Petre; au mai jucat: M. Popa, M. Milea, Dimoftei și I. Cristea; SSC FARUL (antrenor Ion Barbu): Vl. Neagu - Fl. Pătrașcu, Răvoiu, Bumbac, I. Florea - D. Popa, Ochia, Măgureanu, Beșleagă - Mazilu, Al. Grigoraș; au mai jucat: I. Iacob și Elisei. Meciul a fost arbitrat la centru de Claudiu Marcu.

Celelalte rezultate din prima etapă a Ligii a IV-a: Victoria Mihai Viteazu - Ştiinţa Poarta Albă 5-2, CS Eforie - CSO Ovidiu 3-4, CS Năvodari - Viitorul Fântânele 0-4, CS Agigea - Farul Tuzla 4-2, Gloria Albeşti - Portul Constanţa 1-2, CS Mihail Kogălniceanu - Gloria Băneasa 6-3, Voinţa Valu lui Traian - Avântul Comana 7-0, Unirea Topraisar - CFR Constanţa 1-3.

Citeşte şi:

SSC Farul începe evoluția în Liga a IV-a, duminică, la Techirghiol

Fotbalul județean pornește la drum

SSC Farul pregătește primul meci oficial

Taguri articol


12