SSC Farul și-a prezentat proiectul de a readuce Constanța în Liga 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din Liga a IV-a în Liga 1, promovare an de an

SSC Farul și-a prezentat proiectul de a readuce Constanța în Liga 1

Sport 27 Octombrie 2016 / 18:17 3621 accesări

Suporter Spirit Club Farul speră să fie susținut de tot mai mulți suporteri ai fotbalului constănțean, de autoritățile locale și de sponsori

Suporter Spirit Club Farul speră să fie susținut de tot mai mulți suporteri ai fotbalului constănțean, de autoritățile locale și de sponsori

Marcel Lică, președintele SSC Farul: „Sunt convins că toate forțele politice își vor da mâna pentru binele fotbalului constănțean și că stadionul „Farul” va fi preluat de Primăria Municipiului Constanța”

Marcel Lică, președintele SSC Farul: „Sunt convins că toate forțele politice își vor da mâna pentru binele fotbalului constănțean și că stadionul „Farul” va fi preluat de Primăria Municipiului Constanța”

Ion Barbu, antrenor principal SSC Farul: „Suntem o echipă care crește frumos, cu spectatori mulți și cu galerie de Liga 1”

Ion Barbu, antrenor principal SSC Farul: „Suntem o echipă care crește frumos, cu spectatori mulți și cu galerie de Liga 1”

Gheorghe Mina, antrenor secund SSC Farul: „Ne dorim ca SSC Farul să devină o forță în fotbalul constănțean și să revină acolo unde îi este locul”

Gheorghe Mina, antrenor secund SSC Farul: „Ne dorim ca SSC Farul să devină o forță în fotbalul constănțean și să revină acolo unde îi este locul”

Alexandru Grigoraș, jucător SSC Farul: „Este un nou început pentru fotbalul constănțean și vreau să iau parte și eu la această revenire în prim-plan”

Alexandru Grigoraș, jucător SSC Farul: „Este un nou început pentru fotbalul constănțean și vreau să iau parte și eu la această revenire în prim-plan”

Joi după-amiază, în sala de conferințe a stadionului „Farul”, Suporter Spirit Club Farul Constanța, echipa înființată în vara anului 2016 de către suporterii fariști pentru a suplini iminenta intrare în faliment a clubului-fanion al fotbalului tomitan, Fotbal Club Farul Constanța, a organizat prima conferință de presă din istoria grupării. Cu acest prilej, liderul Ligii a IV-a constănțene și-a prezentat proiectul cu care a pornit la drum și a invitat să i se alăture atât suporterii fotbalului constănțean, cât și autoritățile locale și sponsorii.

„Mă bucur că avem prilejul să ne întâlnim aici. Ușor-ușor se fac pași importanți pentru revenirea noastră pe acest stadion, care poate fi numit „casa Farului”. Doresc să mulțumesc Direcției Județene pentru Sport și Tineret, care ne-a înțeles dorința de a reveni pe stadionul „Farul“. Sperăm că la următoarea ședință de Consiliu Local se va aproba preluarea stadionului de către Primăria Municipiului Constanța, pentru că așa ar fi normal. Vom fi și noi acolo - jucători, suporteri - pentru a ne susține punctul de vedere și sunt convins că toate forțele politice își vor da mâna pentru binele fotbalului constănțean. Mă bucur de faptul că, după mulți ani, primarul Constanței și președintele Consiliului Județean au asistat la un meci de fotbal jucat de Farul. Se pare că ei iubesc sportul, în general, și sunt convins că vor ajuta și fotbalul. Anul acesta sigur nu vom juca pe acest teren, din 2017 vom mai vedea. Noi avem însă acceptul DJST de a face antrenamente aici și de a desfășura diferite activități, cum este și această conferință de presă. În curând vom avea și un Centru de copii și juniori, care să asigure viitorul echipei. Din câte știu, copiii din Constanța își doresc foarte tare să vină la Farul. Vom face toate eforturile, chiar și financiare dacă va fi cazul, pentru a prelua palmaresul, sigla și culorile FC Farul. Așteptăm să vedem dacă va fi licitație”, a declarat Marcel Lică, președintele SSC Farul.

„Suntem o echipă care crește frumos, cu spectatori mulți și cu galerie de Liga 1. Sperăm să promovăm an de an și să ajungem cât mai repede în prima ligă”, a spus antrenorul principal Ion Barbu.

„După cum știți, s-a pornit la un nou drum după falimentul echipei FC Farul. Eu și colegul meu Ion Barbu am fost și antrenorii vechii echipe, iar acum activăm la acest proiect demarat împreună cu suporterii. Avem un colectiv de fotbaliști buni, peste nivelul ligii în care activăm acum, și în opinia mea nu o să avem probleme la nivelul Ligii a IV-a. În perspectivă, ne dorim să promovăm an de an și să ajungem cât mai repede în Liga 1, pentru că e păcat ca orașul Constanța să nu aibă o echipă acolo. Ne dorim ca SSC Farul să devină o forță în fotbalul constănțean și să revină acolo unde îi este locul”, a adăugat antrenorul secund Gheorghe Mina.

„Mă bucur să fiu prezent la această primă conferință de presă din istoria clubului, este o onoare pentru mine. Este o provocare să joc la Farul, chiar și în Liga a IV-a. Am ales cu sufletul, pentru că aici este casa mea, aici am crescut și este păcat că s-a ajuns unde s-a ajuns. Este un nou început pentru fotbalul constănțean și vreau să iau parte și eu la această revenire în prim-plan”, a afirmat fotbalistul Alexandru Grigoraș.

„Mă bucur să fac parte din acest proiect, alături de oameni cu inima deschisă. Împreună cu colegii mei încercăm ca la fiecare meci să asigurăm partea de marketing. Tipărim flyere care ajung în mallurile din Constanța, luăm legătura cu agenții economici din Constanța și dorim să devenim niște vectori de imagine, pentru a aduce alături de acest proiect atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice. Este un proiect de care, în opinia mea, Constanța are foarte mare nevoie. Vrem să păstrăm acest tip de proiect, socios, ca oamenii să realizeze că implicarea directă este cea mai bună dacă vrei să realizezi ceva. Asta chiar dacă lângă club vor veni și oameni foarte potenți din punct de vedere financiar”, a precizat Radu Lefca, director de marketing la SSC Farul.

„Obiectivul nostru este să readucem constănțenilor bucuria de a veni la fotbal. Putem să facem ceva foarte frumos cu acest proiect atâta timp cât vom găsi sprijin din partea comunității și a autorităților locale. Ne dorim să se alăture acestui proiect cât mai mulți oameni din orașul Constanța, care să devină și ei membri cotizanți. La ora actuală, o mare parte din bugetul echipei este asigurată din cotizațiile plătite de suporteri și din sumele aduse de sponsori”, a anunțat George Simencu, membru cotizant al SSC Farul.

În derby-ul etapei a 14-a din Liga a IV-a, SSC Farul va juca sâmbătă, de la ora 12.00, pe terenul ITC din Complexul „Badea Cârțan”, cu ocupanta poziției a treia din clasamentul competiției de seniori, CS Năvodari. Iată programul complet al etapei: CS Eforie - Farul Tuzla (ora 13.00 juniorii; ora 15.00 seniorii); Victoria Mihai Viteazu - CFR Constanța (13.00; 15.00); Gloria Albești - CSO Ovidiu (12.00; 14.00); CS Mihail Kogălniceanu - Sparta Techirghiol (12.00; 14.00); Voința Valu lui Traian - Viitorul Fântânele (11.00; 13.00); Unirea Topraisar - CS Agigea (10.00; 12.00); SSC Farul Constanța - CS Năvodari (10.00; 12.00; teren ITC); Știința Poarta Albă - Avântul Comana (11.00; 13.00); Gloria Băneasa - Portul Constanța (10.00; 12.00).

Clasament seniori: 1. SSC Farul 39p (golaveraj 58-6); 2. CS Agigea 37p (55-16); 3. CS Năvodari 36p (55-14).

Clasament juniori: 1. CS Năvodari 34p (golaveraj 124-20); 2. Portul Constanța 34p (67-15); 3. CSO Ovidiu 30p (71-31).

CURSURI PENTRU ARBITRI DE FOTBAL

Asociația Județeană de Fotbal Constanța și Comisia Județeană de Arbitri organizează cursuri pentru arbitri de fotbal, care se desfășoară în fiecare joi, cu începere de la ora 18.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, sala mică. Doritorii, care trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani, se mai pot înscrie la sediul Asociației Județene de Fotbal, din strada Ion Bănescu nr. 2, sau joia chiar la Casa de Cultură. Persoană de contact: Dumitru Momescu (0732-655.983), secretar CJA Constanța. Cursurile sunt gratuite.

Citește și:

„Ștafeta” fotoliului de lider, între Carvăn și Agigea II

SSC Farul s-a impus pe final în meciul cu CS Eforie

SSC Farul începe seria partidelor dificile

SSC Farul Constanța trece la nivel... național

Dunaris Topalu și Marmura Deleni s-au retras din campionat



12