Succes la dublu pentru Cristian Pletea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de masă / Openul Cehiei pentru juniori și cadeți

Succes la dublu pentru Cristian Pletea

Sport 12 Februarie 2016 / 18:28 516 accesări
Cristian Pletea s-a impus în proba de dublu juniori de la Openul Cehiei, alături de austriacul Andreas Levenko

Cristian Pletea s-a impus în proba de dublu juniori de la Openul Cehiei, alături de austriacul Andreas Levenko

Constănțeanul Cristian Pletea s-a impus în proba de dublu rezervată juniorilor de la Openul Cehiei la tenis de masă, desfășurat la Hodonin, unde a făcut pereche cu austriacul Andreas Levenko. Cei doi, cotați cu a doua șansă la câștigarea trofeului, au trecut de slovacii Stefan Peko și Tibor Spanik, scor 3-2, de polonezii Tomasz Kotowski și Lukasz Wachowiak cu 3-1, de turcii Batuhan Ulucak și Abdullah Yigenler cu 3-1 și de japonezii Takeru Kashiwa și Yu Kayama cu 3-2, iar în finală i-au învins pe principalii favoriți, slovenul Darko Jorgic și cehul Tomas Polansky, cu 3-1. În proba de simplu, sportivul legitimat la LPS „Nicolae Rotaru”, cap de serie nr. 2, a acces direct în turul secund, unde l-a învins pe slovenul Peter Hribar, cu 4-1, dar a cedat surprinzător în faza următoare, în fața danezului Anders Lind, scor 0-4.

În întrecerea junioarelor, Mihaela Plăeașu a ajuns până în turul secund al probei individuale, după ce a câștigat disputa cu cehoaica Anna Matejovska, 4-2, dar a pierdut în fața franțuzoaicei Marie Migot, 4-0. Sportiva de la LPS „Nicolae Rotaru” s-a descurcat mult mai bine în proba de dublu, unde a făcut pereche cu Andreea Clapa, cele două ajungând până în sferturi, după ce le-au învins pe Kate Cheer (Anglia) și Annika Lundstrom (Finlanda), cu 3-2, și pe Katerina Cechova și Nikita Petrovova (ambele din Cehia), cu 3-0. Plăeașu și Clapa au ratat însă prezența în semifinale, cedând în duelul cu sârboaicele Tijana Jokic și Dragana Vignjevic, scor 3-1.

Citește și:

CS Top Spin 08 și CS Farul se luptă pentru titlu

Elizabeta Samara a fost învinsă în finala mică a turneului ITTF Europe Top 16

CS Farul a câștigat titlul național la junioare II, la tenis de masă

Trei prezențe pe podium pentru constănțeni la Cupa României la tenis de masă

Cristian Pletea luptă pentru două trofee



12