Timișoara Saracens a ratat incredibil calificarea în grupele Cupei Challenge la rugby

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Timișoara Saracens a ratat incredibil calificarea în grupele Cupei Challenge la rugby

Sport 23 Aprilie 2017 / 19:14 499 accesări
Timișoara Saracens a ratat chiar pe teren propriu o calificare în Cupele Europene la rugby

Timișoara Saracens a ratat chiar pe teren propriu o calificare în Cupele Europene la rugby

Campioana României la rugby, Timișoara Saracens, a ratat calificarea în grupele Cupei Challenge, ediția 2017-2018, după ce a pierdut cu scorul de 18-27 (8-14) meciul susținut sâmbătă, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, contra echipei Krasnîi Iar (Rusia), în manșa a doua a barajului. În turul jucat în deplasare, bănățenii câștigaseră cu 17-12.

Deși au deschis scorul în minutul 10, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de Gabriel Conache, timișorenii au fost conduși la pauză cu 14-8, oaspeții marcând două eseuri, transformate, prin Ghiorghi Pruidze. Marius Simionescu a înscris și el un eseu pentru campioana României cu puțin timp înainte de finalul primelor 40 de minute.

Partea a doua a jocului a aparținut însă oaspeților, care au atacat mai mult, deși conduceau cu un scor calificant. Rușii au fructificat două lovituri de pedeapsă, prin georgianul Malaguradze, și au mai înscris un eseu, prin Galinovski, transformat de același Malaguradze. Timișorenii au replicat printr-o lovitură de pedeapsă a lui Conache și un eseu tardiv, izbutit pe finalul meciului de Cătălin Fercu și transformat de Conache.

Deși pornea ca favorită după succesul din deplasare, Timișoara Saracens a ratat calificarea pentru a doua oară consecutiv în grupele Challenge Cup, cea de-a doua competiție valorică europeană intercluburi, acolo unde rușii vor fi reprezentați de două formații: STM Enisei Krasnoiarsk și Krasnîi Iar. Echipa timișoreană a jucat în sezonul 2016-17 în grupele Cupei Challenge, pierzând însă toate cele șase meciuri disputate.

Taguri articol


12