Tot ce trebuie să știți despre concertul Forza ZU

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Weekend plin pentru constănțeni

Tot ce trebuie să știți despre concertul Forza ZU

15 Iunie 2017 / 16:18 4029 accesări

Nu știm cum vor sta lucrurile în cazul „Neversea“, care se dorește a fi cel mai mare festival de la malul Mării Negre, dar constănțenii sunt invitați să participe, în acest sfârșit de săptămână, la un megaconcert, intitulat Forza ZU. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 17 iunie, ora 16.00, în Constanța, pe plaja Modern, intrarea fiind liberă. Realizatorii radio Daniel Buzdugan și Mihai Morar vor fi gazdele concertului Forza ZU. „Așa cum se întâmplă în fiecare an, pe scenă vor urca cele mai mari nume din industria muzicală românească. Ei sunt cei ale căror hituri vor fi cântate de zeci de mii de voci pe plaja Modern: Carla’s Dreams, Delia, Andra, Inna, Randi, Jo, Grasu XXL, Guess Who, 3 Sud Est, Lidia Buble, Adrian Sînă, Alina Eremia, Lora, Irina Rimes, Raluka, Feli, Vescan, La Familia, Nicole Cherry, Ruby, Ami, The Motans, Fly Project, Andreea Bălan și Daniel Iordăchioaie. Toți românii care vor fi prezenți la Forza ZU 2017 vor avea parte de un show unic, gândit până la cel mai mic detaliu. Cel mai mare concert din România va putea fi urmărit în direct și la Radio ZU, ZU TV sau pe www.radiozu.ro. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța“, au arătat organizatorii.

CUM SE POATE AJUNGE LA CONCERT

Cu această ocazie, Primăria municipiului Constanța informează că, pentru realizarea accesului în condiții de siguranță al tuturor participanților la eveniment, circulația autovehiculelor către plaja Modern va fi restricționată și dirijată etapizat, în funcție de gradul de ocupare a locurilor de parcare existente: intersecția aleea Lebedei cu strada Remus Opreanu (intrarea în Portul Tomis); Poarta 1 - str. Thermele Romane (se va permite parcarea pe prima bandă de mers de la Poarta 1 către Poarta 2); Poarta 2 - intersecția strada Traian cu strada Thermele Romane. „Cei care vor participa la eveniment sunt invitați să folosească parcările de la Poarta 1, Poarta 2, Judecătorie, Portul Tomis și spațiile de parcare adiacente zonei peninsulare“, se arată într-un comunicat al Primăriei. Pentru a facilita accesul participanților la eveniment, RATC a anunțat că va prelungi programul de transport până la ora 24.00 pe următoarele trasee: Linia 2-43 - 4 autobuze - circulă la interval de 22 de minute, linia 5-40 - 4 autobuze - circulă la interval de 22 de minute, linia 44 - 3 autobuze - circulă la interval de 20 de minute, linia 48 - 3 autobuze - circulă la interval de 15 minute, linia 51 - 2 autobuze - circulă la interval de 22 de minute, linia 101C - 3 autobuze - circulă la interval de 20 de minute, linia 102 - 4 autobuze - circulă la interval de 15 minute.



12