Tragedie în Italia! Trei români au fost implicați într-un accident mortal!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tragedie în Italia! Trei români au fost implicați într-un accident mortal!

03 Mai 2016 / 19:36 593 accesări

Un cetăţean român a murit, iar alţi doi au fost răniţi, într-un grav accident rutier produs marţi după-amiază la periferia oraşului italian Roma, anunţă autorităţile italiene, citate de site-ul cotidianului Il Messaggero.

Accidentul a avut loc marţi după-amiază pe un drum naţional, în zona localităţii Bracciano, situată la periferia nordică a oraşului Roma.

Un autobuz al companiei Cotral în care nu erau călători a intrat în coliziune cu o autoutilitară Opel Vivaro şi cu un autoturism Opel Insignia.

Şoferul autoutilitarei, un român în vârstă de 38 de ani, a murit pe loc în accident, au anunţat Pompierii italieni.

Alţi doi români - o femeie de 26 de ani şi un bărbat de 24 de ani -, aflaţi tot în autoutilitară, sunt răniţi, dar nu prezintă pericol vital, informează site-ul RomaToday.it.

Şoferul autobuzului este în stare de şoc.

Răniţii au fost transportaţi de urgenţă la spitalul din Bracciano, localitate situată la 30 de kilometri nord de Roma.

Taguri articol


12