Trei schimbări în lotul „Stejarilor“ înaintea meciului-test cu Brazilia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei schimbări în lotul „Stejarilor“ înaintea meciului-test cu Brazilia

Sport 21 Iunie 2017 / 15:32 2053 accesări

Antrenorul naționalei de rugby a României, Lynn Howells, a făcut trei schimbări în lotul primei reprezentative pentru meciul-test cu Brazilia, care va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, pe Stadionul Național „Arcul de Triumf” din București. Selecționerul galez i-a convocat pe talonerul Ovidiu Cojocaru (Știința Baia Mare), pe jucătorul de linia a doua Ionuț Lucian Mureșan (Timișoara Saracens) și pe pilierul Bogdan Neacșu (Dinamo București). Comparativ cu lotul care a efectuat deplasarea în Japonia și Canada, Cojocaru și Mureșan i-au înlocuit pe Eugen Căpățînă (Timișoara Saracens) și Otar Turașvili (Colomiers), iar Neacșu pe Alexandru Țăruș (Sale Sharks), dar s-a renunțat și la aripa Jack Umaga (Timișoara Saracens).

România va întâlni Brazilia pentru prima dată în istorie, viitorii adversari evoluând în Americas Rugby Championship, competiție în cadrul căreia, în 2016, obțineau prima victorie în fața unei echipe din eșalonul 2 valoric, după ce învingeau Statele Unite cu 24-23. Anul acesta, Brazilia a terminat pe locul 4 turneul la care mai participă Statele Unite ale Americii, Argentina XV (a doua echipă a „Pumelor”), Uruguay, Canada și Chile. Luna aceasta, Brazilia a mai întâlnit într-un meci de pregătire Portugalia, de care a trecut pe teren propriu cu 25-21.

La rândul său, România a pierdut primul meci-test din iunie, 21-33 cu Japonia, la Kumamoto, și a câștigat la Edmonton, contra Canadei, cu 25-9. În ierarhia mondială, România ocupă locul 16, Brazilia fiind pe poziția 29.

„Adversarii din Brazilia au un rugby specific celui în 7, cu un stil de joc asemănător Japoniei. Nu sunt masivi, ci foarte rapizi, au un joc în viteză, deschis. Cred că va fi un meci interesant, fizic, un meci pe care trebuie să îl câștigăm ca să încheiem pozitiv această serie de teste din luna iunie. Dacă ne uităm în clasamentul mondial, Brazilia nu pare o echipă atât de valoroasă, însă dacă este să o luăm din punct de vedere rugbystic, după ce am văzut și am analizat meciurile lor din Americas Rugby Championship, când au bătut Canada și Uruguay, iar în urmă cu două săptămâni au învins Portugalia, este o echipă bună, care nu trebuie ignorată sau tratată de sus”, a declarat pilierul Andrei Ursache, jucător la echipa franceză Carcassonne și nominalizat în XV-le ideal din Pro D2, ediția 2016-2017.

Federația Română de Rugby a anunțat că încasările obținute din vânzarea biletelor la acest meci vor fi direcționate către Andrei Burdușel, elev în clasa a XI-a a Colegiului Național Sportiv „Aurel Vlaicu”, diagnosticat în ianuarie 2017 cu o boală extrem de agresivă.

Iată componența lotului național al României:

Pilieri: Constantin Pristăviță (Știința Baia Mare), Bogdan Neacșu (Dinamo), Alexandru Gordaș (Steaua), Andrei Ursache (Carcassonne), Ionel Badiu (Carcassonne)

Taloneri: Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), Ovidiu Cojocaru (Știința Baia Mare)

Linia a doua: Valentin Popîrlan (Timișoara Saracens), Johan van Heerden (Știința Baia Mare), Marius Antonescu (Colomiers), Andrei Iurea (Știința Baia Mare), Ionuț Lucian Mureșan (Timișoara Saracens)

Linia a treia: Viorel Lucaci (Steaua), Andrei Gorcioaia (Massy), Vlad Nistor (Albi), Mihai Macovei (Colomiers)

Mijlocași la grămadă: Florin Surugiu (Steaua), Tudorel Bratu (Dinamo)

Mijlocași la deschidere: Florin Vlaicu (Steaua), Luke Samoa (Știința Baia Mare)

Centri: Florin Vlăduț Popa (Timișoara Saracens), Paula Kinikinilau (CSM București), Sione Faka’osilea (Știința Baia Mare)

Aripi: Marius Simionescu (Timișoara Saracens), Ionuț Dumitru (Steaua), Jack Cobden (CSM București), Tangimana Fonovai (Timișoara Saracens)

Fundaș: Sabin Strătilă (Steaua)

Taguri articol


12