TULBURĂTOR! Ce i-a scris fosta iubită lui Jim Carrey, chiar înainte să se sinucidă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

TULBURĂTOR! Ce i-a scris fosta iubită lui Jim Carrey, chiar înainte să se sinucidă

Monden 03 Octombrie 2017 / 18:30 1001 accesări

Moartea fostei sale iubite Cathriona White a devenit pentru Jim Carrey un coșmar. La tristețea și durerea provocate de pierderea ființei dragi se adaugă acum o luptă juridică întreprinsă de fostul soț și de mama Cathrionei White împotriva actorului, relatează online ziarul spaniol „La Vanguardia“. Jim Carrey a denunțat public că este șantajat de mama și de fostul soț al iubitei sale. Însă avocații părților reclamante au găsit o nouă scrisoare, pe care tânăra ar fi scris-o în 2013, după ruptura cu Jim Carrey, în care ea îl acuză de lucruri grave. Potrivit textului publicat de ziarul „The Sun“, în această notă Cathriona spune că viața alături de actor a fost un drum presărat de spini. "Iubeam viața, eram împăcată cu mine însămi și mă simțeam bine. Eram mândră de toate deciziile pe care le luasem și atunci te-am cunoscut. M-ai introdus în lumea drogurilor și a prostituției, a daunelor psihologice și a bolilor. Ai făcut lucruri foarte bune pentru mine, dar m-ai distrus ca persoană, Jim. Eu am vrut să fiu alături de Jekyll, dar l-am avut în schimb pe Hyde. Pentru că te iubesc, l-aș fi suportat pe Hyde, doar ca să fiu alături de Jekyll, dar m-ai alungat din viața ta când ai văzut ce mai rămăsese din mine".

Sunt acuzații grave care vor servi ca probă în plângerea în justiție depusă de rudele Cathrionei White împotriva lui Carrey. Ei asigură că actorul a fost implicat în decizia tinerei de a-și lua viața. La rândul său, Jim Carrey a declarat că nu va tolera ca cineva să se joace cu moartea fostei sale iubite. „Nu voi tolera această tentativă lipsită de suflet de a profita de mine ori de femeia pe care am iubit-o”, a avertizat el.

Taguri articol


12