Tyson Fury a amânat pentru a doua oară meciul revanşă cu Vladimir Klitschko

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tyson Fury a amânat pentru a doua oară meciul revanşă cu Vladimir Klitschko

24 Septembrie 2016 / 14:38 424 accesări

Pugilistul britanic Tyson Fury, campion la categoria grea, a amânat vineri pentru a doua oară meciul revanşă cu ucraineanul Vladimir Klitschko, din cauza unor probleme medicale, relatează presa internaţională.

Meciul revanşă a fost programat iniţial pe 9 iulie, la Manchester, însă, cu o lună înaintea, Fury a solicitat amânarea din cauza unei accidentări la gleznă şi a obţinut-o pentru 29 octombrie. La cererea sportivului britanic, meciul a fost pentru a doua oară.

"Tyson a fost declarat, în această săptămână, inapt din punct de vedere medical pentru luptă. Medicii i-au explicat că starea sa nu îi permite să participe la această revanşă şi că are nevoie de tratament înainte de revenirea în ring. Vom face un anunţ în curând. Până atunci însă, am solicitat că Tyson şi familia lui să aibă parte liniştea necesară pentru recuperare", a declarat Mick Hennessy, promoterul lui Tyson Fury, potrivit Mirror.

Managerul lui Vladimir Klitschko spune că sportivul ucrainean era, în schimb, pregătit să lupte şi vrea ca Fury să fie deposedat de centurile pe care le deţine.

"Vladimir este foarte dezamăgit că adversarul său a amânat meciul încă o dată. Vladimir este ţinut pe loc de acest individ. El vrea să lupte şi se antrenează pentru acest lucru. Ţine de organele de conducere să ia o decizie în privinţa titlurilor, dar asta nu depinde de noi. Nouă nu ne rămâne decât să sperăm ca Vladimir să lupte din nou cât mai repede", a spus managerul ucraineanului, Bernd Boente, citat de Mirror.

În noiembrie 2015, Tyson Fury (28 de ani) l-a învins la puncte pe Vladimir Klitschko (40 de ani) şi l-a deposedat de centurile WBA, WBO şi IBF.

Taguri articol


12