Un fan al lui Celtic a vrut să-l lovească pe Mbappe!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UEFA a deschis o procedură disciplinară după incidentul de pe Celtic Park Un fan al lui Celtic a vrut să-l lovească pe Mbappe!
Sport 13 Septembrie 2017 / 20:15 74 accesări 0 comentarii

UEFA a deschis o procedură disciplinară miercuri, după ce un fan a intrat pe teren şi a încercat să-l lovească pe atacantul francez Kylian Mbappe, la meciul de marți seară dintre Celtic Glasgow și PSG, contând pentru prima etapă din faza grupelor din Liga Campionilor. UEFA a amendat de 11 ori în mai puţin de şase ani clubul scoţian, pentru comportamentul fanilor, astfel că gruparea din Glasgow riscă o sancţiune importantă.

Incidentul s-a produs la scurt timp după ce PSG a marcat golul de 3-0, în minutul 40, în urma unui penalty transformat de Cavani. Atunci, un tânăr a intrat pe teren şi a încercat să-l lovească cu un fular pe Mbappe, dar francezul s-a ferit şi nu a fost atins. Agresorul a fost prins de forţele de ordine și scos în afara stadionului, apoi reţinut de poliţie.

Fanul a fost scos de pe gazon de către forţele de ordine în fluierăturile publicului de pe Celtic Park. „Reacţia suporterilor spune totul. E dezamăgitor pentru orice stadion, pentru orice club ca un suporter să intre pe teren în felul acesta”, a declarat Brendan Rodgers, antrenorul scoțienilor.

Miercuri, poliția scoțiană a anunțat că a operat în total șapte arestări la această partidă. De curând, Celtic a fost amendată de UEFA cu 20.000 de lire sterline perntru comportamentul publicului la meciul cu Linfield din iulie, contând pentru preliminariile Champions League. Totalul amenzilor din ultimii șase ani a ajuns la 160.000 de lire sterline!

PSG a câştigat cu 5-0 (Neymar 19, Mbappe 34, Cavani 40-penalty, 85, Lustig 83-autogol) pe Celtic Park.

Taguri articol

Adaugă comentariul tău

NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Juventus vine la Ovidiu
Juventus vine la Ovidiu 1051 accesări
123
Pagina a fost generata in 0.3335 secunde