Un ministru al Poliției s-a autodenunţat după ce a încălcat legea! Vezi unde...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un ministru al Poliției s-a autodenunţat după ce a încălcat legea! Vezi unde...

Externe 21 Martie 2017 / 16:06 472 accesări
Troy Grant, ministrul Poliției din statul New South Wales

Troy Grant, ministrul Poliției din statul New South Wales

Un ministru al Poliției din Australia a fost amendat cu 325 de dolari australieni (250 de dolari americani) pentru că a folosit telefonul mobil în timp ce se afla la volan, pentru a face o fotografie unei oi, informează agenția DPA. Troy Grant, ministrul Poliției din statul New South Wales, a declarat că nu și-a dat seama că încalcă legea. El s-a autodenunțat la poliție după ce a fost alertat de mass-media. Oficialul era oprit pe un drum pe care se efectuau lucrări când a fotografiat oaia care era transportată în spatele unei furgonete, iar mai târziu a postat-o pe Twitter. "Aceasta servește drept memento general. Nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar dacă ești ministru al Poliției", a declarat Grant marți: "Staționarea cu motorul oprit pe un drum pe care se fac lucrări nu este o scuză pentru a utiliza un telefon mobil''. Conform legii statului australian menționat, conducătorii auto pot folosi telefonul numai dintr-un suport fix, fără contact. "Ca ministru al Poliției, muncesc din greu pentru a promova siguranța rutieră și lucrez cu poliția pentru a promova un comportament mai bun la volan", a spus Grant.

Taguri articol


12