Un primar constănțean, condamnat la închisoare cu suspendare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un primar constănțean, condamnat la închisoare cu suspendare

Administrație 05 Martie 2017 / 14:58 2870 accesări

Primul capitol din dosarul penal în care primarul comunei Tuzla, Taner Reșit, este acuzat de șantaj a ajuns la final. Magistrații Tribunalului Constanța au decis, în 3 martie, condamnarea edilului la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare. Aceeași pedeapsă a primit-o și omul de afaceri Ștefan Radu. Amintim că Reșit și Radu au fost trimiși în judecată pentru că ar fi făcut presiuni asupra unui administrator de societate comercială, de la care încercau să obțină suma de 48.000 de euro. Cei doi au fost reținuți de procurori în 15 septembrie 2015 și trimiși în judecată în 8 octombrie 2015. După aproape un an și jumătate de judecată, Tribunalul Constanța i-a condamnat pe Taner Reșit și Ștefan Radu la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare. Totodată, magistrații au stabilit un termen de supraveghere de patru ani, timp în care cei doi trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune Constanţa, să primească vizitele consilierului desemnat cu supravegherea, să anunţe schimbarea domiciliului, a locului de muncă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile. Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Constanța.



12