Un tablou al artistului român Adrian Ghenie, în licitație la prețul estimativ de 12.000 de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un tablou al artistului român Adrian Ghenie, în licitație la prețul estimativ de 12.000 de euro

Cultură 17 Mai 2017 / 14:00 1377 accesări

Tabloul "Christ" de Adrian Ghenie, unul dintre cei mai bine vânduți artiști contemporani, va fi pus în vânzare de Artmark la licitația de Artă Postbelică și Contemporană care va fi organizată pe 30 mai în Capitală. Ghenie a intrat anul trecut în topul celor mai bine vânduți artiști români, cu vânzări totale de 185.000 de euro. Cea mai bine vândută lucrare anul trecut semnată de acest artist a fost tot un "Christ", adjudecată la 125.000 de euro. În martie anul acesta, tabloul "Enigma" semnat de Adrian Ghenie a fost adjudecat la 80.000 de euro la licitația de artă postbelică și contemporană organizată de Artmark în Capitală.

Licitația din 30 mai cuprinde și alte lucrări de valoare, precum "Arlechin" de Corneliu Baba, estimată la 8.000 — 12.000 de euro, "Vânzător de flori tămăduitoare" de Sorin Ilfoveanu, la 1.500 — 2.500 de euro, "Întâlnire" de Ștefan Câlția, la 8.000 — 14.000 de euro, "Human" de Paul Neagu, la 3.000 — 5.000 de euro, "Zi de vară" de Șerban Savu, la 3.000 — 5.000 de euro, "Încurcat în socoteli" de Constantin Piliuță, la 2.000 — 3.000 de euro. Tot pe 30 mai, Artmark organizează o licitație de artă naivă, unde cea mai bine cotată lucrare este "Pensiunea 'La bucuria publică'" de Emil Pavelescu, estimată la 1.500 — 2.500 de euro.

Citește și:

Enigma succesului unui pictor român

Un pictor român a stabilit recorduri la case de licitaţie internaţionale

Taguri articol


12